Ultimele trei luni ale anului trecut au fost extrem de pline pentru inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Construcţii Sud-Muntenia – Judeţul Giurgiu. Aceştia au acţionat pentru control în 522 activităţi, din care cel mai mult au avut de lucru reprezentanţii Serviciului Control Calitate Lucrări de Construcţii.

După cum ne spunea directorul instituţiei, Petre Bărdăune, aceştia au avut de soluţionat un număr de 116 acţiuni prestabilite, cărora li s-au mai adăugat alte 287 de controale neprevăzute în programul iniţial. Cea mai mare parte a controalelor efectuate de către inspectorii noştrii – mai preciza Petre Bărdăune – au fost canalizate către activităţile pe faze determinante (n.r. – faza determinantă se efectuează la un stadiu fizic al construcţiei în execuţie de la care continuarea lucrărilor se face numai cu acordul scris al beneficiarului, executantului, proiectantului şi al reprezentantului Inspectoratului).

Ca urmare a controalelor efectuate, au fost dispuse un număr de 102 măsuri, dintre care 12 au fost amenzi contravenţionale ce au însumat 42.700 de lei. Cele mai multe nereguli – 41 – au fost constatate în urbanism, fiind urmate în clasament de neregulile constatate la calitatea execuţiei lucrărilor (21). De altfel, tot la calitatea execuţiei lucrărilor au fost date şi cele mai multe amenzi – 9 a căror valoare totală ajunge la 32.700 de lei.

În ceea ce priveşte numărul de reclamaţii şi sesizări primite la sediul Inspectoratului pentru Construcţii, directorul Petre Bărdăune ne preciza faptul că acestea au fost, în ultimele trei luni ale lui 2009, în număr de 19, 14 dintre acestea fiind soluţionate la termen. „Cele mai multe reclamaţii ne-au sosit pe disciplina în urbanism, în acest sector fiind înregistrate un număr de 15 reclamaţii. Dintre acestea, zece au fost soluţionate la termen, în timp ce restul au fost redirecţionate către instituţiile abilitate”, a mai precizat directorul Petre Bărdăune.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here