De la 1 ianuarie, conform datelor furnizate de către Direcția de Evidența Persoanei Giurgiu, la Giurgiu s-au născut peste o sută de copii. Interesant este faptul că, în cele două luni de stare de urgență, mai mult de jumătate dintre micuți au văzut lumina zilei.

Este vorba, conform datelor amintite, de 69 de copii.

Pe de altă parte, din informațiile obținute de reporterii publicației noastre, reiese faptul că ne confruntăm, tot mai des, cu cazuri de copii ce aduc pe lume copii.

Altfel spus, de la începutul acestui an până la finele lunii iunie, un număr de 23 de tinere cu vârste de până în 18 ani au adus pe lume copii. Cele mai multe nașteri au fost înregistrate la Maternitatea Polizu (12 cazuri), Maternitatea Bucur (3 cazuri), Spitalul Universitar (5 cazuri) și câte unul la Spitalul Județean Giurgiu, Spitalul „Victor Gomoiu” și Spitalul „Filantropia”. Cele mai multe minore ce au devenit mame sunt în jurul vârstei de 16 – 17 ani.

Îngrijorător este faptul că, printre cele 23 de mămici minore, se află și o fetiță de 13 ani, din Bolintin Vale, ce a născut la Spitalul Universitar din Capitală. De menționat faptul că din municipiu este înregistrat un singur caz de mamă minoră, în vârstă de 17 ani.

(Jurnal)