Ultima şedinţă ordinară a consilierilor locali a dus la aprobarea, în unanimitate, a sumei totale de peste două miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea cadourilor de Crăciun pentru preşcolarii şi şcolarii din municipiu, pentru copiii angajaţilor din Primăria Municipiului Giurgiu, precum şi pentru cei ai angajaţilor din direcţiile subordonate sau pentru colindătorii ce vor trece pragul Primăriei în perioada sărbătorilor de iarnă.

De pachetele în valoare – fiecare – de 15 lei şi care vor conţine rechizite şi jucării vor beneficia 1.598 de preşcolari, 4.952 de elevi din clasele

I – VIII din şcolile din municipiu şi de la Colegiul Naţional „Ion Majorescu”, precum şi 250 de copii de la Creşa nr.1, Asociaţiile „Licurici”, „Viaţă şi Speranţă”, şi de sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România – filiala Giurgiu, precum şi cei ai Fundaţiei „Sfânta Maria” din Giurgiu.

De asemenea, cei 454 de copii ai angajaţilor Direcţiei Generale pentru Servicii Publice şi de Gospodărire Comunală Giurgiu vor primi tichete cadou, în valoare de câte 150 de lei fiecare. Şi copiii angajaţilor din aparatul de specialitate şi ai direcţiilor subordonate Consiliului Local al municipiului se vor bucura de cadouri, cei 257 de micuţi urmând a primi bunuri în valoare de câte 150 de lei. Nici colindătorii care vor trece pragul Primăriei, în preajma sărbătorilor de iarnă, nu au fost uitaţi, pentru aceştia fiind pregătite un număr de 600 de pachete (15 lei pentru fiecare pachet) ce vor conţine, în principal, dulciuri.

Oana CĂLIN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here