La data de 18 iulie a.c, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Giurgiu, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu au continuat verificările în sistem integrat cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Giurgiu au fost controlați cu prioritate.

De asemenea, acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.

În cursul zilei de ieri, peste 180 de forțe angrenate au verificat 41 de societăți comerciale de pe raza județului Giurgiu.

Au fost aplicate 144 de sancțiuni contravenționale în cuantum total 54.626 de lei.

Au fost intensificate inclusiv activitățile preventive de informare.

Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

„Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă! Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare!” se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.