Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit peste 4.200 articole textile, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care şase cetățeni au încercat să le introducă ilegal în țară.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, în calele a patru autocare, cantitatea totală de 4.255 articole textile, încălțăminte și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetăţeni români, un cetățean moldovean și doi cetățeni turci cu vârste cuprinse între 31 și 51 de ani. Persoanele în cauză au declarat că transportau bunurile pentru diverși cunoscuți, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 428.300 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice ori similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.