După cum ne declara actuala conducere a CARJ Pensionari Giurgiu, un număr de 250 de plângeri din partea membrilor  pensionari giurgiuveni – atât din municipiu cât şi din judeţ – zac la Poliţie neluate în seamă. Ele au fost făcute de către cei care au solicitat contracte de împrumut şi cărora li s-a spus că sunt programaţi peste mai bine de o lună. Explicându-li-se care este adevăratul motiv, şi anume blocarea conturilor de către Bancă, în urma solicitării acestui lucru de către fosta conducere a Asociaţiei, pensionarii au dorit să facă la rândul lor  plângeri, pe bandă rulantă, către Poliţia Giurgiu, cu speranţa că în urma unei anchete temeinice, vinovaţii vor fi convinşi că trebuie să-şi retragă plângerile în justiţie, lucru ce ar debloca întregul mecanism de acordare al împrumuturilor . După cum ne spunea vicepreşedinta CAR Pensionari, Florentina Velicu, poliţiştii s-au arătat extrem de deranjaţi pe de-o parte de faptul că plângerile au fost făcute pe formulare tipizate şi nu scrise individual, de mână, de fiecare dintre reclamanţi iar pe de altă parte de numărul mare al plângerilor, fiind pretextat volumul mare de lucru pentru rezolvarea acestora. Conducerea CAR a explicat faptul că ţinând cont de faptul că mulţi dintre cetăţenii de vârsta a treia ce au dorit să recurgă la plângeri, stau prost cu vederea, s-a venit în ajutorul lor , apelându-se  la această modalitate mult mai la îndemână, tocmai pentru că toţi reclamau acelaşi lucru. Deşi plângerile datează încă din luna mai-iunie, a acestui an, niciunul dintre reclamanţi nu a primit încă un răspuns în acest sens. Ar fi interesant de ştiut care este părerea inspectorului şef al IPJ Giurgiu, Vasile Tache, despre crasa nepăsare a celor ce trebuiau, în cele 4 luni scurse până astăzi, să dea un răspuns nu neapărat  tuturor celor 250 de cereri, ci măcar conducerii CARP Giurgiu despre cele sesizate în plângeri. Iată de ce nu putem să nu vă adresăm legitima întrebare: De ce vă bateţi joc de aceşti oameni (ce v-ar putea  fi părinţi!), domnilor poliţişti?

T. Florian

1 COMENTARIU

  1. ATITUDINE DE MILITIENI, UNDE SPUNE CA ATUNCI CIND FACI O SESIZARE, O PLINGERE S-AU CUM SE NUMESTE PENTRU A FI LUATA IN SEAMA TREBUIE SA INDEPLINEASCA ACESTE CRITERII, IN SENSUL SA SIE SCRISE DE MINA, SA NU DEPASEASCA UN ANUMIT NUMAR. PAI DACA AMARITII ACESTIA RECLAMA ACELASI LUCRU, CA SUNT CONTRIBUABILI CORECTI SI NU POT PRIMI UN DREPT CE I SE CUVINE, MILITIENII CE NU PRICEP. EU I-AS LASA SI PE EI 3-4 LUNI FARA SALARIU SA VEDEM DACA ATUNCI AR AVEA ACELAS COMPORTAMENT. RUSINE PENTRU O INSTITUTIE CARE NU DORESTE SA SE IMPLICE IN REZOLVAREA UNEI ASEMENEA SITUATII.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here