IPJ-Sibiu-scoate-politisti-suplimentari-pe-strada Conform unui comunicat al  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, atât în perioada premergătoare cât şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti,  efective mărite de poliţişti şi mijloace tehnice,  vor  acţiona pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică pe raza localităţilor urbane şi rurale din judeţul Giurgiu.

Astfel, începând  cu 30 aprilie şi până în data de 01 mai 2016, peste 200 de poliţişti din cadrul I.P.J. Giurgiu vor acţiona în medie, zilnic şi vor desfăşura misiuni specifice ajutorul a 85 mijloace tehnice, în localităţile judeţului, pe drumurile publice, în gări, autogări, portul Giurgiu şi zona adiacentă acestora, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative.

          Serviciile operative şi suport precum şi subunităţile de poliţie din cadrul inspectoratului, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, vor acţiona în sistem integrat, cu preponderenţă în zonele aglomerate în care sunt preconizate a se desfăşura manifestări religioase, cultural artistice sau de agrement, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce pot afecta siguranţa persoanei şi a patrimoniului dar şi pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei rutiere.

          De asemenea, poliţiştii vor intensifica activităţile specifice în locurile de comercializare a produselor specifice acestor sărbători (târguri săptămânale, pieţe, oboare, zonele supermarket-urilor, etc.) pentru combaterea evaziunii fiscale, comerţului ilicit cu carne şi produse din carne, ouă, produse lactate, băuturi alcoolice, etc. Totodată, poliţiştii vor organiza pe timpul nopţii, în zonele rurale, acţiuni pentru prevenirea şi descurajarea furturilor de animale. 

          Poliţiştii rutieri vor întreprinde în aceste zile o serie de măsuri specifice menite să contribuie la desfăşurarea în siguranţă a traficului rutier, în zonele de risc şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic, acţionând în acelaşi timp pentru limitarea ambuteiajelor, excesului de viteză şi pentru depistarea persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice. Aparatele radar vor fi folosite la capacitate maximă, atât pe raza municipiului Giurgiu şi a oraşelor Bolintin Vale şi Mihăileşti cât şi pe Drumul Naţional 5 Giurgiu – Bucureşti şi Drumul Naţional 6 Bucureşti – Alexandria, având în vedere că se aşteaptă un aflux important de persoane către zonele de agrement şi lăcaşele de cult de pe raza judeţului Giurgiu.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here