După cum se ştie, printre măsurile impuse de Guvern pentru primirea banilor de la FMI se numără şi diminuarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. În condiţiile în care situaţia locurilor de muncă din Giurgiu este una dramatică, această decizie va afecta grav şi familiile giurgiuvene. Pentru a afla câţi părinţi ce beneficiază de această indemnizaţie vor fi afectaţi la nivelul judeţului Giurgiu, ne-am adresat reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale, care, în baza Legii 544/2001, ne-au pus la dispoziţie datele solicitate. Astfel, potrivit acestor date, la sfârşitul lunii aprilie 2010, de indemnizaţia pentru creşterea copilului beneficiau 1.606 persoane (cea mai mare parte – mame, dar şi câţiva tătici), suma plătită ridicându-se la 1.315.534 lei. În acelaşi timp, în evidenţele instituţiei menţionate mai figurau încă 75 de giurgiuveni care primesc stimulent pentru creşterea copilului, pentru aceştia, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale achitând suma de 8.260 lei. De asemenea, din statisticile Agenţiei mai reiese că, în primele 4 luni ale acestui an, numărul mediu de beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului a fost de 1.586, pentru aceştia achitându-se peste 5 milioane de lei în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c. De remarcat că, dacă în alte judeţe, mamele se luptă pentru a menţine această indemnizaţie la nivelul de 85% din veniturile obţinute ca salariat, la Giurgiu nu se pune această problemă, pentru că majoritatea covârşitoare a celor ce beneficiază de această indemnizaţie primesc doar cei 600 de lei lunar. Mai mult, o singură persoană din judeţul Giurgiu beneficiază de cuantumul maxim al acestei indemnizaţii – 4.000 de lei lunar.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here