*Vezi cu ce amenință „Armata gulerelor albe” Guvernul Victor PONTA

La sediul Colegiului medicilor din județul Giurgiu, luni, 14 octombrie, doctorul Ladislau Pick, președintele Colegiului, a susținut o Conferință de presă al cărui principal obiectiv a fost prezentarea programului de revendicări și a calendarului acțiunilor de protest la adresa Ministerului Sănătății și a Guvernului Victor Ponta, vis- a-vis de condițiile din sistemul de sănătate românesc. Sistemul de sănătate din România este la pământ! Bugetul pentru trimestrul patru nu prea există, nefiind bani nici pentru plata salariilor! În aceste condiții, a precizat doctorul Ladislau Pick, este pentru prima dată în istoria post decembristă a României când toți oamenii din sistemul sanitar încearcă împreună, în ciuda dezbinării, să atragă atenția guvernanților că promisiunilor electorale trebuie să aibă finalitate. Pentru sistemul sanitar se anunță vremuri grele. Anul viitor în Contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate se prevede să dispară total finanțarea pentru dentiști. Am fi singura țară din lume care n-am avea finanțare pentru urgențele stomatologice și pentru copii! Deși sunt greutăți imense în sistem , specificat doctorul Pick, Guvernul trebuie să aibă grijă de sănătatea generațiilor viitoare, iar sănătatea bucală este primordială. Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că sănătatea costă bani. Pachetul de bază pe care Ministrul Eugen Nicolăescu dorește să-l implementeze din 2014 nu este cea mai fericită alegere. Limitarea numărului de internări, crezând că se pot face aceste tratamente la medicii de familie este eronată! Practica a demonstrat că acum Cabinetele medicilor de familie nu au dotarea urmăririi unui pacient în postoperator. Reforma în sănătate a fost lansată și relansată de mai multe ori, dar bate pasul pe loc! România nu alocă 6% din PIB pentru sănătate iar consecințele sunt grave. Un studiu al Ministerului Sănătății făcut împreună cu Organizația Mondială a Sănătății plasează județul Giurgiu pe locul doi din coadă, cu o rată a mortalității generale de 15,9 la mia de locuitori. Deci nu ne putem lăuda cu această situație, întrucât este clar sporul populației este negativ. Numărul deceselor fiind mai mare decât numărul noilor născuți, acest lucru afectând viitorul județului Giurgiu!

 

De ce sunt în grevă medicii giurgiuveni și ce vor ei?

 

Coaliția profesioniștilor din Sistemul de Sănătate a decis ca în zilele de 14, 15 și 16 octombrie, spune președintele Colegiului medicilor din județul Giurgiu, doctorul Ladislau Pick, țoți profesioniștii din sănătate să poarte o banderolă tricoloră la reverul halatului în semn de solidaritate. Coaliția profesioniștilor din Sistemul de Sănătate, la nivel național, este formată din 10 organisme: Colegiul medicilor; Colegiul medicilor dentiști; Colegiul farmaciștilor; Ordinul psihologilor; Casa federativă a medicilor; Societatea medicilor din colectivitățile de tineri și bătrâni; Ordinul farmaciștilor, Asociația medicilor rezidenți; Federația sindicatelor din medicină și Ordinul biologiilor, chimiștilor și biochimiștilor. La nivelul județului Giurgiu, Coliția este formată din: Colegiul medicilor, Colegiul medicilor dentiști, Cloegiul farmaciștilor, Sindicatul Sanitas și Ordinul biologilor. Greva de tip japonez nu va perturba asistența medicală primară, secundară și terțiară. Acțiunea, care precede pichetările, efectuate timp de 10 zile, la sediului Ministerulul Sănătății și al Ministerului de finanțe va dura trei zile, iar în cazul în care nu va avea ecou, precizeză Ladislau Pick, va fi continuată pe 2 noiembrie în București, cu un Marș al tăcerii, la care se preconizează participarea a 5.000 de persoane din toată țară, județul Giurgiu urmând a fi reprezentat de 100 de persoane. Marșul se va desfășura pe traseul Piața Parlamentului, Ministerul de Finanțe și sediul Guvernului. Speranța noastră este aceea ca cel puțin acum în al XII-lea ceas să fim ascultați de guvernanți, și să ni se rezolve o parte din doleanțe. Ladislau Pick a precizat că majorarea salariilor medicilor rezidenți, de trei ori, este o doleanță care nu se va negocia, întrucât salariile sunt înjositoare, în jur de 900 de lei lunar! Printre celălalte solicitări ale Colegiului medicilor Giurgiu se află: Excluderea din categoria de bugetari a medicilor; Precizarea în mod expres că medicul nu e funcționar public și nici echivalentul acestuia; Majorarea veniturilor medicilor, astfel încât venitul minim al unui medic să fie echivalentul a trei salarii medii pe economie; Asigurarea de condiții de muncă decente pentru medici, pentru a se putea asigura un act medical de calitate și implicit siguranța pacientului; Necondiționarea calității de membru al Colegiului Medicilor din România de încheierea asigurărilor de malpraxis; Renunțarea la blamarea medicilor și respect din parte decidenților și Reducerea birocrației și simplificarea documentelor medicale în relația medic-pacient. Pe lângă aceste revendicări proprii Colegilor medicilor din județul Giurgiu, a precizat Ladislau Pick, susținem și revendicările comune ale Organizațiilor membre ale Coliției profesioniștilor din sistemul de sănătate: Alocarea a 6% din PIB sistemului din sănătate; O legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat; O lege a salarizării specifică sistemului de sănătate; Apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități; Organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte și de calitate pentru pacienți și Consultarea reală a Coaliției cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.

Heliade CĂLIN

 

4 COMENTARII

  1. Am toata stima si tot respectul pentru profesia de medic,mai ales ca am zeci de colegi de liceu care au urmat IMF-Bucuresti si au ajuns medici de prestigiu.Cu toate acestea am si eu niste intrebari si nedumeriri.
    1.Cand s-au taiat salariile bugetarilor cu 25%,medicii n-au avut nimic de zis,n-au protestat sub nicio forma,iar de greva nici gand,desi in capitala au fost numeroase proteste.La aceste proteste ,culminand cu cel din Piata Victoriei(la care PDL-istul Hoara a primit niste oua crude in cap),din sistemul medical au fost cei de la „Sanitas”,asistente medicale,infirmiere,brancardieri,deci nici urma de medici,dar nici vreun comunicat din partea Colegiului Medicilor nu am pomenit.
    2.Cand s-au desfiintat zeci de spitale iar bolnavii erau dusi cu forta in alt spital(zicea o femeie „astia ne lasa sa murim ca pe niste caini”si plangea),n-am auzit ca atunci Colegiul Medicilor sa ia atitudine ,iar doctorii nici atat.
    3.Ar mai fi multe de spus,inclusiv despre acel medic cardiolog eminent,de care si-a adus aminte cineva asta-vara(persoana importanta,nu-i dau numele)si l-a trimis in tara lui Suleyman Magnificul sa vada ce are „regele”tiganilor,”uitant”cum fusese „tratat”docorul cu un an in urma ,(ce-i drept,atunci dl.dr.Astarastoaie a dat un comunicat al Colegiului Medicilor prin care „ameninta”ca va informa forurile internationale despre modul cum este saltat un doctor de la spital si dus sa dea cu subsemnatul)…dar ma opresc aici.
    Eu le doresc succes medicilor in demersul lor,cred sincer ca s-a schimbat ceva in bine in tara,ca nu mai exista dialogul surzilor,si ca intelegera,negocierea,respectul reciproc si,mai presus de toate,respectul legilor ,sunt singurele mijloace de rezolvare a problemei.
    Sa nu uitam ca aceleasi probleme sunt si in educatie dar si in alte domenii ale sectorului bugetar.Numai o abordare globala,la nivelul intregului sistem poate fi benefica,iar favorizarea unei parti in defavoarea altora afecteaza intregul sistem,in ansamblul sau.

  2. Mai nea Anton si Gheorghe, comandor in rezerva, dar activ soldat in oastea de fomisti a lui Dogaru, mare fluierator pe timpul intonarii imnului de stat (ai onoare de militar), mai bine le explici tu medicilor de ce ai o pensie de 7-8000 lei iar ei de 1500 – 2000 lei.
    Crezi sincer ca s-a schimbat ceva in bine in tara asta , dupa ce Ponta a marit impozitele si a introdus alte, pentru aputea sa creasca pensiile incepand cu 01.10.2013, fostilor militari care s-au prostituat in Piata Victoriei sau in Piata Universitatii in 2012?.
    Vezi ca urmeaza botezul nepoatei ,,persoanei importante”, pregatestete sa mergi la huiduit, ca la asa ceva sunteti meseriasi.
    Vai de mansa ta de propagandist de partid.

  3. Stimate domn din Giurgiu care semnati „pm”(vedeti ca aceste initiale te pot duce cu gandul la unele expresii de maidan),credeam ca ati constatat ca eu folosesc formula de politete cand ma adresez unei persoane pe care n-o cunosc,fiind un om instruit si civilizat,ceea ce la dv. nu este cazul.Da,sunt comandor de aviatie si port cu mandrie acest grad,pe care l-am dobandit de-a lungul unei perioade indelungate de timp,de la elev de liceu militar pana la sef de catedra in Academia Militara.Mintiti cu nerusinare cand va referiti la pensie,nu am nici pe jumatate din cat ati scris acolo,nu aveam cum sa ajung la un asemenea cuantum,fiindca timp de 21 de ani am fost cadru didactic in Academia Militara,ori si in invatamantul militar ,ca si in cel civil ,lefurile sunt mai mici decat in alte domenii.Aceasta nu este o justificare ,nu am de ce sa ma justific,dar am vrut sa corectez o minciuna sfruntata,spusa cu rautate si invidie.Ori ati fost vreodata student in Academia Militara si v-am ars o nota proasta la Cursul de „Teoria Probabilitatilor si Statistica Matematica”?
    Referitor la celelalte mizerii pe care le-ati scris,si pe care le resping ,nu ma mai invrednicesc sa va raspund,dupa cum n-o voi mai face nici in continuare.
    P.S.La „Ion Maiorescu „ati invatat ca „pregateste-te” se scrie „pregatestete”?Vedeti,daca foloseati formula de politete nu faceati o asemenea greseala!

  4. Fata de ofiterii care s-au prostituat in 2012, in Piata Victoriei si in Piata Universitatii, care au huiduit si fluierat pe timpul intonarii imnului de stat nu am de ce sa folosesc formule de politete. Domnule puti de la distanta a scmd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here