Până la această dată, la nivelul Casei Judeţene de Pensii Giurgiu s-au depus 3.107 cereri, aproximativ 80% dintre acestea fiind depuse pentru perioada mai – august 2017. Pentru cele 18 serii de plecări, un număr de 2.450 de bilete de tratament au fost alocate judeţului nostru, valorificate fiind 1.974, ceea ce repre-zintă un procent de circa 81%, ne spunea directorul CJP Giurgiu, Marian Dumitru.

Penultimei serii de anul acesta, a 17-a, cu plecări în perioada 15 – 19 noiembrie, au fost alocate 177 de bilete, 34 dintre acestea fiind gratuite. Încă mai sunt disponibile 61 de bilete pentru perioada amintită.

„Reamintim faptul că durata unui sejur (serii) este de 16 zile,iar durata tratamentului balnear este de 12 zile. Pentru a beneficia de un astfel de bilet, cererea, completată integral şi însoţită de documentele justificative, trebuie depusă cu minim 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul de tratament”, ne-a mai precizat Marian Dumitru.

Pot beneficia de tratament balnear, în condiţiile legii, persoanele care au calitatea de pensionar în sistemul public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii, sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale ce reglementează dreptul la bilete de tratament.

În această perioadă, preferate sunt staţiunile de pe litoral (Mangalia, Techirghiol), dar şi staţiunile balneoclimaterice consacrate: Căciulata, Covasna, Herculane, Băile Felix, Sărata Monteoru sau Olăneşti.

(Anna Lincă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here