Deputatul PSD Adrian Simionescu și omul de afaceri Marian Fișcuci ar fi printre persoanele implicate în dosarul în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează miercuri percheziții în județele Teleorman, Giurgiu și Ilfov, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. În acest caz, susțin aceleași surse, se fac cercetări cu privire săvârșirea infracțiunilor de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută și evaziune fiscală, constatându-se că între o firmă din Alexandria și din Bulgaria s-a organizat un circuit economico-financiar fictiv, cu scopul eludării plății TVA.  Sursele citate mai precizează că ar fi vorba de achiziționarea din spațiul intracomunitar de utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, care ar fi fost livrate beneficiarilor, firme românești, însă printr-o societate bulgărească fictivă.

Procurorii DNA  au efectuat miercuri 24 septembrie percheziții la zece adrese din județele Teleorman, Giurgiu și Ilfov într-un dosar privind suspiciuni de săvârșire unor infracțiuni de corupție și de evaziune fiscală cu componentă transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de peste un milion euro.

Procurorii DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2012 — 2014, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și de evaziune fiscală cu componentă transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de peste 1.000.000 euro. În dimineața zilei de 24 septembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în județele Teleorman, Giurgiu și Ilfov, la sedii și puncte de lucru ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice”, se mai arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here