Şi pentru că de fiecare dată când suntem apostrofaţi de feţele bisericeşti, suntem pălmuiţi cu citate din Biblie, recurgem şi noi  în cazul  Episcopului de Giurgiu la proverbul: „Spune-mi ce prieteni ai ca să-ţi spun cine eşti!” Şi ce am putea crede despre Prea Sofisticatul nostru Episcop ştiind că un fost „miliţian” în rezervă, dl. C. este consilierul lui eparhial şi poate şi al său personal? (Prietenii ştiu de ce!) Anul acesta, de Bobotează, spun martori oculari, la slujba de pe malul Dunării, Episcopul i s-a adresat acestuia cu domnule general. (Pentru a respecta adevărul, amintim că  acesta a ajuns doar colonel! Înainte de a fi pensionat). Enoriaşii vorbesc şi de o slujbă de Înviere la care P.S. Ambrozie  ar fi călătorit împreună cu consilierul său eparhial, dl. C, cu girofarul pe maşină, şi că ajunşi cu întârziere, pe la ora două noaptea, la slujbă, era gata să-i calce pe credincioşi. Cum rămâne cu oponenţa Bisericii în faţa uneltelor diavoleşti ale masoneriei, de vreme ce acest domn C, atât de apropiat  Episcopului, se laudă peste tot că are rangul masonic cel mai înalt din comunitate?

Implacabil am ajuns, iată,  şi la derivatul mândriei: iubirea de arginţi! Locuind într-o „chilie” modestă, de sute de mii de euro, cu o piscină transformată – pe banul văduvei – în fântână arteziană, loc de odihnă şi de meditaţie asezonat cu căprioare resuscitate, adiacent unei  bisericuţe mici, mici de tot, ce pare mai degrabă o căsuţă de pitici de grădină pe lângă ditamai viloiul în care trudesc ca nişte albine în stup maicile aflate în subordine, în loc de slugi, gata oricând să îl servească cu tot ce doreşte, şi având în călugărul Teodor un prieten „profund” credincios, mai ales în nopţile de rătăcire omenească, Prea Răsfăţatul nostru Episcop  abia îşi permite din daniile de peste an ale credincioşilor o maşinuţă modestă de câteva zeci de mii de euro. Putem spune, iată, că PS Ambrozie chiar trăieşte în sărăcie, dar nu în una materială ci într-o sărăcie sufletească. Atunci când o faţă bisericească  se îmbogăţeşte fără margini, înseamnă că ori Dumnezeu îl iubeşte prea mult pentru ca la rândul său să îi poată ajuta pe ceilalţi semeni ai săi, ori a făcut prea puţine gesturi milostive,  mai pe româneşte, este guvernat de lăcomie!

După povestea incredibilă a catherisirii preotului din Crucea de Piatră de către PS Ambrozie şi toată această prigoană împotriva bietului paroh din Crucea de Piatră, rămas fără niciun sprijin material, la mila credincioşilor, cu greu îl mai poţi asocia pe acest Prea Sfinţit cu un urmaş al Sfinţilor Apostoli, ci mai degrabă cu  Ana sau cu… Caiafa, adică doar poate cu unul care  după ce îşi rupe hainele de pe el strigând neascultare/nesupunere, în ascuns, caută martori mincinoşi şi minţi trădătoare.

Deşi credem în minuni, în cazul părintelui Constantin Laurenţiu Valeriu, s-au petrecut lucruri stranii. Unul dintre ele este acela că un  preot trei, ce au slujit la Sfântul Maslu, în fiecare zi de marţi, împreună cu acesta, în Biserica din Crucea de Piatră, imediat după izbucnirea conflictului dintre PS Ambrozie şi părintele Valeriu,  a fost uns subit secretarul Protoieriei Mihăileşti! Unii se întreabă şi acum, oare acest mic Iuda trebuia să-şi vândă colegul pentru a obţine această funcţie? De precizat că până la momentul conflictului preotul amintit nici nu exista pentru Episcop! Şi de ce oare un al doilea preot dintre ceilalţi  ce slujeau la maslu, ce la acea vreme era chiar vicar al Episcopiei Giurgiu, a trebuit să cedeze ulterior acest post pentru că a refuzat trădarea preotului Constantin Valeriu?  Tot ca pe o stranie întâmplare să considerăm şi faptul că în cadrul  romantic al Veneţiei, Episcopul nostru, PS Ambrozie, alături de părintele Mirică (consilierul juridic al Episcopiei Giurgiului)  au dat nas în nas cu proaspătul părinte secretar al Protoieriei Mihăileşti? Să fi participat Părintele Mirică în acest oraş învăluit în romantism, dar şi de erotism, la vreun ritual sfânt  de iniţiere? Numai Dumnezeu ştie!                                               Ciudat este şi faptul că Episcopul nostru era civil, ceea ce contravine canoanelor bisericeşti. De altfel şi un preot de naţionalitate bulgară, cândva foarte apropiat lui PS Ambrozie, a mărturisit ulterior, că a fost înşelat în dragoste (dragoste duhovnicească desigur!), de către Ambrozie care avea acest obicei să se schimbe în civil de câte ori trecea graniţa la bulgari. Preotul bulgar ne-a mai povestit cum că  la un oarecare hotel din Grecia s-ar găsi pentru cine are interesul să afle şi nişte înregistrări cu Prea Sfinţia Sa, nu prea orodoxe,  în ipostaze numai de dânsul ştiute… şi de camerele de luat vederi. Calomnii, evident. Cleveteli fără rost ale unor minţi cu suflete murdare.

Rămânând tot în registrul turismului ecumenic, tare am fi curioşi să ştim ce misiune creştină a avut episcopul Ambrozie în oraşul Dubai, la un hotel de 5 stele (sau mai mult), pe puţinii bani ai Episcopiei, respectiv ai enoriaşilor, alături de regretatul Adrian Bălescu (prospătul înmormîntat sub proscomidiarul bisericii Sf. Gheorghe, clădire aflată în construcţie) şi cucernicii  preoţi Puflea Nicuşor şi Mirică Adrian?

Are curajul Prea Sfinţia Sa să jure cu mâna pe Biblie că cele prezentate nu sunt aşa? Dacă are înseamnă că nu este lipsit doar de morală, ci şi de credinţă!

Vorbeam în rândurile de mai sus despre căutarea de martori mincinoşi… Aşa cum se va vedea şi din recapitularea pe scurt a conflictului creat de Episcop cu părintele Valeriu (parohul bisericii din Crucea de Piatră), cât şi din cuprinsul proceselor în care acesta este târât pe nedrept, de către Episcopie, s-a găsit până la urmă o „bună creştină” (?) din Crucea, care venea  la biserică la fel de des cum pe cer apar eclipsele de soare, şi care, culmea tupeului, mai  ştia şi tot ce mişcă prin Biserică, de parcă ar fi fost ochii şi urechile nevăzute ale Sfântului altar ! Aşa că femeia a încuviinţat să-l ponegrească pe părintele Valeriu, aşa cum i se ceruse.

Într-unul din procese, însă, îndemnată de apropiaţii Episcopului, femeia a dat mărturie mincinoasă, lucru ce i-a atras ulterior un dosar şi o amendă penală. Martora episcopiei a afirmat nici mai nmult nici mai puţin că Preotul Constantin ar fi furat clopotele bisericii înlocuindu-le cu altele dintr-un alt material! Femeia chiar a adus şi argumente declarând că acestea nu se mai aud cum se auzeau odată.

Asta deşi clopotele realizate de către armată, în 1938, pe cheltuiala ctitorului bisericii din Crucea de Piatră, Ilie C. Stoian, sunt şi acum la locul lor şi funcţionează perfect. Vă daţi seama? O femeie bionică cu sonometru în loc de ureche trăieşte la Crucea de Piatră şi noi nici nu Ştiam! Ar mai trebui precizat şi faptul că mătuşa clarvăzătoare avea harul de a vedea şi cu raze X altfel nu putem explica înlocuirea candelelor de la altar cu, cităm,  „nişte chiciuri”, din alt material.

De fapt aceste obiecte fuseseră recondiţionate prin acoperire metalică, cu efortul personal al preotului paroh Valeriu, pentru înfrumuseţarea sfântului lăcaş, alături de alte multe lucrări, printre care demnă de menţionat este însăşi restaurarea picturii întregii Biserici.

Dovezile că Episcopia Giurgiului s-a prezentat la proces cu martori mincinoşi nu îl face părtaş şi pe Episcopul Ambrozie, care prin acest păcat, călcă una dintre cele zece porunci ale Domnului?

Dragi cititori, dacă până acum ne-am reţinut să scoatem la vedere astfel de fapte a fost pentru că speram în îndreptarea lucrurilor, dar se pare că deja s-a ajuns în punctul în care nu mai există loc de întors şi vom merge până la capăt cu dezvăluiri din ce în ce mai concrete şi mai incendiare.

Ca o îmbinare nevăzută a răului, un păcat naşte alt păcat, iar iubirea de arginţi te face să doreşti mai devreme sau mai târziu şi bunul aproapelui. Însă aşa a orânduit Dumnezeu să fie, şi lucruri care nu se pot cumpăra.  Considerându-se mai important co orice, şi mai presus de toate, destoinicul nostru episcop s-a văzut nevoit să mintă, să fie desfrânat în putere şi influenţă, pentru a  pună mâna pe biserica din satul Crucea de Piatră şi să o transforme în Schit de Maici. Deocamdată  justiţia nu şi-a pierdut credinţa, gândind cu limpezime. Pentru cei ce ne-au luat sau nu ne-au luat în serios vom recapitula  cazul Bisericii Sf. Ilie Tesviteanul din Crucea de Piatră şi a preotului paroh Valeriu-Laurenţiu, dovedind cu documente că faptele sunt în defavoarea Episcopiei. Avertizăm din capul locului pe Preasfinţia Sa să nu mai încerce să se sustragă responsabilităţii în acest caz, ştiut fiind că nici unul dintre membrii Administraţiei Episcopiei Giurgiului nu ar fi putut  acţiona voluntar, fără ordinul sau binecuvântarea sa. Precizăm asta pentru că într-un articol mai vechi dintr-un cotidian on line se susţinea că PS Ambrozie nu ar fi avut nici un amestec în cazul părintelui Valeriu. Câtă diabolică ipocrizie! Suntem uimiţi să constatăm unde s-a ajuns cu ortodoxia din România, ca mai marii BOR să îşi târască prin tribunale proprii preoţii, şi pe proprii credincioşi. Iartă-i Doamne, deşi  ştiu bine ce fac…!

(Va urma)

R.F.

3 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol. Cunosc foarte bine aceasta problema si marturisesc pentru cititori ca acest om ADEVAR GRAIESTE . Va rog sa nu-i lasati . Faceti adevarul cunoscut oamenilor. Daca doriti ma puteti contacta ptr amanunte. Mihai

  2. Dar credincios mai e ambrozie asta in a-si umple buzunarele cu banii prostimii. Sa ii fie rusine nesimtitului care se ingrasa din banul vaduvei si orfanului. Mantuitorului i-ar fi rusine sa il numeasca eurmas al apostolilor. Mai degraba este urmasul lui iuda. Nemernicul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here