În ciuda crizei financiare şi economice prin care trece întreaga ţară, organizaţia judeţeană de femei a Partidului Democrat Liberal Giurgiu nu a uitat, nici în acest an, de cei mai puţin favorizaţi de soartă şi a pornit, în ajun de sărbători, să ”colinde” aşezămintele sociale din judeţ, dar nu ca să primească daruri, ci ca să ofere o mică bucurie celor uitaţi sau abandonaţi în astfel de instituţii. O primă acţiune de acest gen s-a derulat miercuri, 15 decembrie, când o parte din reprezentantele organizaţiei de femei PDL, în frunte cu preşedinta sa, Elena Dinu, a pornit spre căminele de la Mogoşeşti şi Mironeşti. Primul popas a fost la Centrul de Asistenţă Medico-Socială din Mogoşeşti, unde sunt îngrijite 70 de persoane, 20 dintre acestea fiind imobilizate la pat. Reprezentantele PDL Giurgiu au descărcat aici îmbrăcăminte (pluovăre groase, lenjerii, şosete etc.), încălţăminte, veselă, dar şi alimente şi pungi cu dulciuri, oferite, cu toată dragostea, celor internaţi în acest centru. Cei care au putut veni în sala de mese a Centrului au primit cu lacrimi în ochi donaţia PDL Giurgiu, bucurându-se atât de aspectul material al acţiunii PDL, cât, mai ales, de faptul că nu au fost uitaţi. De altfel, directoarea Centrului, Elisabeta Stănoescu, declara că este o mare onoare pentru acest centru vizita PDL Giurgiu şi că oamenii s-au simţit, cu adevărat, importanţi, fiind acum, în prag de sărbători, convinşi că nu au fost uitaţi. Directoarea Centrului Mogoşeşti mai spunea că ajutoarele sunt de un real folos asistaţilor, în condiţiile actualei crize economice.

Următorul popas al delegaţiei PDL a fost la Căminul de Bătrâni Mironeşti, unde trăiesc 47 de bătrâni; şi aici, emoţia a fost la fel de mare, reprezentanţii PDL împărţind daruri din cameră în cameră. Bătrânii au primit cu emoţie şi încântare vizita femeilor democrat-liberale, şi în acest caz fiind mai important decât aspecul material cel ce i-a convins pe aceşti bătrâni că nu au fost uitaţi de semenii lor. Femeile democrat-liberale au fost însoţite, în această acţiune, de preşedintele organizaţiei judeţene PDL, Marin Anton, care, la finalul acţiunii, a declarat că PDL este bucuros să poată aduce o rază de lumină în ochii celor mai puţin favorizaţi de soartă.

Organizatoarea întregii activităţi, preşedinta organizaţiei de femei a PDL Giurgiu, Elena Dinu, ne-a declarat, la finalul acestei acţiuni, că totul a fost făcut din inimă pentru inimă: ”Se apropie sărbătorile de iarnă, care trebuie să fie pentru toată lumea un prilej de bucurie; pentru că aceşti oameni poate nu au şansa de a avea alături, în aceste clipe, pe cei dragi, nu am vrut să se simtă abandonaţi de semenii lor, încercând să le demonstrăm, prin gestul nostru, că sunt importanţi… Sper că am reuşit şi că efortul nostru şi-a atins scopul propus”. Elena Dinu ne-a mai declarat că acest gen de acţiuni va continua şi în perioada următoare, PDL Giurgiu încercând, astfel, să aducă un strop de bucurie în inimile celor defavorizaţi.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here