nbbb_49616900

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, sunt cercetaţi în stare de arest pentru ameninţare, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violare de domiciliu după ce au fost implicaţi într-o altercaţie pe raza comunei.

”Filmul” altercației

În seara zilei de 21 mai, în jurul orei 20.50, poliţiştii Postului de Poliţie Clejani au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă de către o persoană din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, că în satul Clejani are loc o altercaţie între mai multe persoane.

În baza sesizării, la fata locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei nr. 6 de Poliţie Rurală Mihăileşti, Posturilor de Poliție Clejani şi Letca Nouă, însoţiţi de jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu. Ajunși la fața locului echipajele  au  constatat că pe o stradă din localitatea Clejani a avut loc o bătaie  între membrii a două familii, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi, existente între aceştia.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că patru tineri ( B. N., de 26 ani, B. M., de 21 ani, B. L., de 35 ani şi B. C., de 31 ani), s-au deplasat la domiciliul lui M. F., un tânăr de 26 ani, din localitate şi l-au lovit  probabil cu un cuțit ( un obiect tăietor-înţepător ) în zona toracelui , iar  cu pumnii în zona feței.

Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Bolintin-Vale,  unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

A doua zi  (data de 26.05.2015), cei patru tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Giurgiu, fiind cercetaţi pentru ameninţare, lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violare de domiciliu. Ulterior , miercuri  27 mai, ei au fost prezentaţi Judecătoriei Bolintin Vale cu propunere de arestare preventivă, instanţă ce a dispus arestarea celor patru pentru o perioadă de 30 zile. (Jurnal)