masini-noi0018Numărul din ce în ce mai mare de evenimente rutiere, înregistrate atât pe raza judeţului sau a municipiului, cât şi la nivel naţional, a dus la decizia recentă a conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor de a dota serviciul rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu cu patru autospeciale, marca Dacia Logan MCV, cu motoare de 1500 cmc, alimentate cu motorină, de cele patru autospeciale sunt dotate cu aparate radar, cu echipamente etilotest, (pentru depistarea alcoolemiei)”.

Autospecialele sunt dotate cu echipament video extrem de performant, care are o claritate foarte mare, atât staţionar, cât şi în deplasare, pentru înregistrarea celor care circulă cu viteze peste cea legală, cu o mare capacitate de memorare, perioada de funcţionare neîntreruptă fiind de şase ore zilnic. Aparatura video va monitoriza, cu o acuitate de invidiat, orice neregulă înregistrată pe distanţa de 350 de metri, în timp ce aparatele radar dezvoltă unda pe distanţa de 1000 de metri. Mai mult, aparatura nouă, cu care sunt dotate maşinile, are, printre posibilităţi, chiar şi pe aceea selectare a benzilor de mers. „Vom utiliza înregistrările video în cazul în care vor exista contestaţii în instanţă ale proceselor verbale ale unor nereguli constatate în trafic. Odată cu această nouă dotare, sperăm ca numărul evenimentelor rutiere, înregistrate pe şoselele din judeţul nostru, să se reducă semnificativ, noi având ca primă opţiune prevenirea, şi nu în mod imperativ pedepsirea unor abateri de la codul rutier”, spunea şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, comisar-şef Marian Popescu. Cele patru autospeciale îşi vor desfăşura activitatea DN 5 (Giurgiu – Bucureşti), DN 41 (Giurgiu – Olteniţa) şi DN 6 (Bucureşti – Mihăileşti), dar şi pe străzile din municipiul nostru.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here