În timp ce unii aşteaptă sfaturile învăţătorilor şi ale profesorilor înainte de a cumpăra rechizitele, alţii au fost mai prevăzători şi spun că au cumpărat pe parcurs caiete şi ghiozdane, urmând să completeze stocul cu ce mai este nevoie. Pentru părinţi este o perioadă destul de dificilă din punct de vedere financiar şi asta pentru că cele necesare unui elev la şcoală reprezintă o cheltuială semnificativă. Comercianţii, fie că vorbim despre cei care oferă alternative mai ieftine, fie despre cei care aduc produse mai de calitate, şi evident mai scumpe, spun că nu au început încă să vândă aşa cum s-ar aştepta în aceste zile, cu mai puţin de două săptămâni inainte de începerea şcolii. Piaţa oferă însă produse pentru toate buzunarele. Preţul uniformelor pentru clasa primară costă este de 32 de lei şi creşte în funcţie de calitatea materialului, la fel şi cel al uniformelor pentru gimnaziu al căror preţ porneşte de pe la 70 de lei. Ghiozdanele, într-un astfel de magazin pentru toate clasele sociale pot costa de la 12 şi până la 59 de lei, cum este cel model troller. Penarele au un preţ de pornire de 7 lei, acuarelele de 7 lei, iar caietele pot fi cumpărate începând cu 80 de bani şi terminând cu mai mulţi lei, cele studenţeşti. Mai adăugăm creioane colorate şi stilouri de câţiva lei, numărători şi ajungem la un preţ rotund de 200 de lei numai pentru uniformă şi rechizite. Librăriile din oraş oferă însă şi alternative mai de calitate, adică ghiozdane ce pot costa şi 90 de lei dar care garantat rezistă un an şcolar, penare complet utilate la preţul de 45 de lei şi evident stilouri ce pot depăşi 20 de lei. Şi pentru acestea există cumpărători. Indiferent de unde îşi fac cumpărăturile pentru şcoală, părinţii sunt nevoiţi să facă un efort financiar pentru a le asigura copiilor cele necesare la şcoală. Educaţia costă, cel puţin 200 de lei, nemaivorbind de restul articolelor vestimentare necesare şi poate ajunge la mult mai multe sute de lei, în funcţie de bugetul fiecărei familii.

JGR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.