Părinţii elevilor cer Ministerului Educaţiei interzicerea meditaţiilor cu profesorul de la clasă!

Un raspuns

  1. profesor spune:

    Lucrez de ceva ani în sistem, nu fac meditații, însă mai mare prostie nu am auzit. Însă aici trebuie să fim atenți la două chestiuni interesante: prima, dacă ideea aparține acelor părinți și a doua dacă ei, părinții reprezintă voit sau nu interese nu tocmai curate (naționale) caz în care ar trebui ca anumite instituții să se autosesizeze și acei ”PĂRINȚI” să ne spună pentru cine lucrează. Vrem să introducem în învățământ INCOMPATIBILITATEA și CONFLICTUL DE INTERESE? Chiar vrem să distrugem și ce a mai rămas bun? Vă dau un exemplu al unor gemeni care deși serioși, conștiincioși, au studiat cu aceeași profesori, unul a trecut peste examene altul nu; ghinionistul, revenind la meditațiile cu profesorii săi a reușit să promoveze. Este corect, sau nu? Eu zic că este. Cum vom privi situațiile părinți profesori, copiii lor elevi, soț sau soție Director/Inspector școlar/Ministru/Președinte (chiar) – soț/soție profesor (subaltern). Asta este o calitate recunoscută, profesorul este profesor, este o autoritate în domeniu, hai să-l respectăm, de aceea este unde este (el, profesorul trece prin Școală peste 15 ani, la care adăugăm Licență, Titularizare, Definitivat, Gradele didactice II și I și multe alte cursuri, specializări) nu trebuie să aruncăm cu suspiciuni asupra sa. Dacă încalcă legile poate fi sancționat pe măsura gravității faptelor sale. Noi inventăm acum roata? Chiar atât de idioți suntem să aruncăm cu noroi într-un sistem și așa lovit de mulți de la revoluție încoace. Sunt multe de spus. Personal ca un dascăl exigent și conștiincios și cu o diagnoză a acestui sistem consider că este încă un atac la adresa învățământului românesc, la viitorul copiilor noștri, iar părinții respectivi ar trebui chemați totuși de instituțiile specializate în aflarea adevărului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>