Un grup de locatari din cartierul 1 Decembrie 1918 (Oinac) suna zilele trecute la redacţie semnalându-ne faptul că parcul din imediata apropiere a Tipografiei Cronos „colcăie sub mormane de gunoi” împânzind în jur un miros pestilenţial. Am dat fuga la locul cu verdeaţă şi răcoare cu o vagă bănuială că vocea de la telefon exagerează puţin. Aveam însă să constatăm că realitatea depăşea cu mult închipuirea jurnaliştilor noştri. Peturile din plastic, hârtiile şi gunoiul păreau întinse în mod intenţionat pe alee şi pe spaţiul verde. Toate pubelele din plastic ale operatorului local de salubritate erau pline, “full” fiindu-ne imposibil să găsim măcar una capabilă să înghită un băţ de chibrit. În timp ce imortalizam groapa de gunoi răsărită opulent între blocuri, câţiva elevi

s-au apucat să joace minifotbal cu câteva cutii de bere şi Cola aruncând în sictir ambalajele unor pachete cu biscuiţi fără a se jena vreun pic de prezenţa noastră. Evident că la vederea camerei de fotografiat mai mulţi locatari ai blocurilor din perimetru s-au apropiat reclamând faptul că nici ferestrele nu le mai pot fi deschise din cauza izului fetid care năvăleşte mai ales de când razele de soare din aceste zile toride de vară încing cu furie resturile de mâncare şi fructe, pe care elevii liceului din apropiere le aruncă pe jos, la întâmplare, ca într-un uriaş tomberon verde, încurajaţi şi de inutilitatea pubelelor ticsite cu gunoi. Dincolo de acest aspect, locuitorii zonei se plângeau şi de limbajul obscen pe care sunt nevoiţi să-l tolereze, zi de zi, scuipat la fiecare două cuvinte de grupurile de tineri ce şi-au stabilit aici sediul orelor lor de refugiu. Întrebat cum i-am putea salva pe locatarii zonei de acest neajuns, directorul DGSPGC Giurgiu, Liviu Popazu, a răspuns cu un iz de ironie amestecat cu desnădejde că îi este imposibil să iasă învingător măcar o dată în jocul fără sfârşit de-a unii colectează şi alţii aruncă gunoiul. „ Nu am suficienţi oameni pentru a acoperi volumul de gunoi pe care tinerii needucaţi din zonă îl fac zilnic, cu ostentaţie parcă, în acest parc. Deşi zona este plină de pubele, de cele mai multe ori gunoiul este aruncat cu duşmănie pretutindeni. Să nu mai spun că deseori trebuie să intervenim reparând ceea ce strică minţile bolnave ce rătăcesc pe aici. Păcat de acest loc pe care municipalitatea l-a reabilitat cu câţiva ani în urmă cu scopul de a fi exploatat cum se cuvine de oricine doreşte să se odihnească şi să respire aer curat. Din păcate el a devenit un loc de întâlnire pentru vandali şi o troacă de porci pentru cei needucaţi”. O supraveghere mai atentă din partea organelor de ordine locale, câteva amenzi usturătoare aplicate autorilor acestui atentat la odihna şi liniştea locatarilor zonei, cât şi un dialog al operatorilor de salubritate cu conducerea liceului credem că ar putea să limiteze acest dezastru ecologic.

Redacţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here