Situaţia gravă în care se găseşte SCUT-ul la această dată din cauza datoriilor uriaşe ale Asociaţiilor de proprietari, acumulate de la un an la altul, şi decizia CET-ului de a nu mai furniza agent termic decât celor care nu au niciun leu datorie, i-a determinat pe locatarii blocurilor de apartamente să se orienteze spre alte forme de încălzire pe timp de iarnă. Aşa se face că de câţiva ani giurgiuvenii caută la începutul fiecărei ierni surse de căldură cu un consum cât mai scăzut, care să le ofere totodată un anume grad de confort.

Evident că atenţia unora s-a îndreptat către controversatele centrale de apartament care creează o oarece autonomie energetică, dar costurile ei sunt încă destul de mari, la care se adaugă volumul manoperei instalării, costul acesteia, cât şi reducerea confortului în apartament. Iată însă că specialiştii în domeniul creării surselor de încălzire au realizat, de curând, un sistem care acum se produce şi în România: panourile radiante cu infraroşu, un sistem care reduce la zero pierderile de căldură, atât montajul cât şi reglarea panourilor necesitând un minimum de efort, putându-se instala oriunde în apartament, având un design plăcut şi nestânjenitor pentru proprietar.

Dar cel mai important lucru pentru cumpărător rămâne preţul care, în medie, nu depăşeşte pe cel al unui aparat de aer condiţionat, funcţionarea panourilor făcându-se fără costuri de întreţinere şi cu un consum extrem de scăzut, ce ajunge la doar jumătate din costurile pe timp de iarnă ale unui apartament încălzit cu agent termic. Dealerul autorizat în distribuirea acestor aparate, Parhomencu Daniel, administratorul

SC FASHIONIT 2006 SRL, a avut amabilitatea de a ne furniza o serie de date despre acest aparat, detalii ce le puteţi găsi şi pe site-ul www.panouriradiante.ro, date care pot fi completate adresându-vă distribuitorului aflat în şos. Tineretului bl. 210 sc. A, et.1 Ap. 5, telefon 0721/836781.

Undele termice – o nouă dimensiune de încălzire. Încă din anul 1880 astrologul englez Sir William Herschel a descoperit existenţa radiaţiei infraroşii dincolo de capătul roşu a spectrului luminii vizibile. Lungimea acestei unde se situează undeva între cea a luminii vizibile şi a radiaţiei de microunde. Radiaţia infraroşie este formată din unde electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 0,75 şi 1000 µm.

Principiul panoului radiant.

Cedarea de căldură a elementelor de încălzit se realizează prin radiaţie termică în infraroşu. Miezul revoluţionar este o rezistenţă termică nemetalică. Acesta, ne spunea Daniel Parhomencu produce radiaţie termică, cu un randament ridicat fără electrosmog. Transmiterea căldurii se face fără pierdere de energie. Undele termice realizate electromagnetic transmit energia termică direct (imediat) şi fără pierderi de transport către toate corpurile solide din zona de radiaţie. Temperatura optimă a spaţiului se obţine prin temperatura de suprafaţă a materialelor înconjurătoare şi a obiectelor din încăpere. „Vinovatul pentru pierderi”, în cazul sistemelor termice obişnuite – conductele, ţevile de apă, calorifere, convectoare – dispar în adevăratul sens al cuvântului şi astfel, se poate economisi de patru ori, şi anume la :

l Costurile pentru energie

l Costurile de instalaţii

l Costurile pentru reparaţii şi pentru revizii

l Costurile pentru proiecte

Elemente de încălzit. Instalaţia elementelor de încălzire este foarte simplă şi poate fi aleasă optim pentru orice spaţiu individual. Se pretează în aceeaşi măsură pentru spaţii private, clădiri publice (aeroporturi, spitale, bănci, hoteluri, cabinete medicale, muzee, birouri, hale de producţie). Amplasarea se poate face pur şi simplu după principii practice, raţionale, sau se pot interpune şi accente individuale (design personalizat). Toate avantajele într-o singură privire

Noua generaţie de încălzire a imobilelor de orice tip, spunea daniel Parhomencu va folosi energia viitorului (curentul electric) şi alegerea panourile radiante tip INFRATHERM este deja opţiunea modernă şi eficientă.

Clima din încăpere. Se simte „căldura sobei de teracota”. Fără pierdere de oxigen sau umiditate a aerului. Fără stratificare a căldurii. Igienic, fără ridicarea prafului (pentru clinici, spitale, atmosferă sterilă). Pereţi uscaţi, îndepărtează mucegaiul. Fără smog electric, rezistenţa de încălzire în fibră de carbon (fără metale). Recomandat de medici pentru alergici, asmatici şi reumatici.

Funcţionalitate. Ocupă puţin loc: elemente de încălzit plate şi compacte. Măreşte suprafaţa utilă: camera centralei poate fi folosită cu altă destinaţie. Siguranţă mare în exploatare: defecţiunile sunt practic excluse, nu necesită revizie. Cel mai simplu mod de comandă şi reglare. Măsurare exactă a consumului, poate fi permanent controlat. Decontare exacta a consumului, eventual pe spaţiu şi element de încălzire.

Costuri reduse. Panourile radiante INFRATHERM, spunea Daniel Parhomencu sunt din material sintetic, fiind economice şi ecologice. Panourile sunt uşor de montat şi manipulat. Printr-o manoperă adecvată panourile pot constitui un sistem modern eficace şi estetic de încălzire a unui spaţiu de locuit. Panourile difuzează căldură prin radiaţii în infraroşu care nu dăunează sănătăţii oamenilor. Lungimea de undă se situează între 2,5 µm şi 25 µm. Emisia de radiaţii se realizează pe toată suprafaţa în mod egal şi uniform.

Recomandat de AEUU (Uniunea Generală Europeană pentru Protecţia Mediului).

Panourile radiante INFRATHERM sunt uşor de instalat şi sunt potrivite atât pentru spaţiile publice cât şi pentru cele private.

Ele sunt disponibile în diferite culori şi mărimi.

l 350W : 600x500x48 mm – Volum încălzit 20mc

l 350W : 1000x300x48 mm – Volum încălzit 20mc

l 650W : 1000x600x48 mm – Volum încălzit 40mc

l 1000W : 1200x800x48 mm – Volum încălzit 80mc

Pentru halele industriale se pot face comenzi speciale (mărirea puterii)

l 1200W : 1000x600x48 mm – Volum încălzit 70mc

l 2000W : 1200x800x48 mm – Volum încălzit 120mc

Volumele încălzite sunt orientative existând diferenţe, minus sau plus, în funcţie de gradul de izolare al spaţiilor deservite şi de posibilitatea de amplasare a panourilor radiante. Dimensionarea se va face de asemenea şi în funcţie de destinaţia spaţiului..

Caracteristicile tehnice ale seriei INFRATHERM

lTensiune : 200-240 V, 50 Hz curent alternativ

lConsum de putere : 350 – 2000 W (funcţie de model)

lTemperatura de suprafaţă: între 95 – 110 grade în putere nominală

Caracteristici de construcţie.

Montaj: Elementele de fixare aferente permit o montare simplă şi facilă

Culoare: Oţel în patru culori: alb, albastru, negru, roşu, sau la comandă alte culori

Element termic: Rezistenţa nemetalică a conductorului pe bază de carbon cu termostat de siguranţă.

Avantajele încălzirii cu panouri infraroşu. Prin folosirea încălzirii cu infraroşii respirăm un aer mai curat şi mai plăcut:

l aceasta datorită căldurii transmise prin unde electromagnetice în locul folosirii aerului necesar respiraţiei ca agent de transport al căldurii la sistemele clasice de încălzire;

l aerul nu este circulat

l temperatură mai scăzută a aerului;

l temperatură mai ridicată a suprafeţelor;

l căldură radiată sănătoasă, care acţionează în mod pozitiv asupra oamenilor crescând imunitatea.

La sistemele clasice de încălzire, spunea Daniel Parhomencu, diferenţele de temperatură din încăpere produc curenţi de aer, iar aerul care circulă prin cameră stârneşte praful.

l temperatura aerului nu este foarte mult crescută;

l aerul nu este uscat şi ca urmare a umidităţii scăzute te simţi mult mai bine şi mai vioi;

l temperaturi ridicate ale mobilierului şi obiectelor din încăpere;

În contrast, încălzirea convenţională:

l produce curenţi calzi de aer plini cu praf, polen, bacterii etc.;

l în unele cazuri dă naştere fenomenului de condensaţie, se produce igrasie care distruge zidurile;

l umiditatea în cameră este scăzută, aerul este uscat;

l temperaturi scăzute ale mobilierului şi obiectelor din încăpere;

l deteriorează materialele (ex.: clădirile istorice).

Panourile radiante cu infraroşu, un nou progres tehnologic

Panourile radiante cu infraroşu reprezintă o tehnologie în materie de încălzire, încă nouă pentru ţara noastră. Utilizarea acestora oferă rezultate bune numai atunci când puterea şi numărul lor sunt corect dimensionate, iar încăperea în care sunt montate are o izolare eficientă.

În ultimii ani, vremea rece ne ia prin surprindere, frigul instalându-se când ne aşteptăm mai puţin. Cea care întârzie să apară este însă căldura. Uneori chiar şi cei care beneficiază de centrale proprii sunt nevoiţi să suporte frigul din cauza presiunii prea mici din ţevile de gaze sau a lucrărilor care se execută la acestea. O soluţie alternativă poate fi găsită în panourile radiante cu infraroşu, un alt rezultat al progresului tehnologic, care are la bază acelaşi principiu prin care soarele încălzeşte pământul.

Panourile radiante cu infraroşu sunt „generatoare de căldură la fel ca sobele de teracotă sau caloriferele, cu diferenţa că nu consumă combustibil solid, gazos sau alt agent termic, ci energie electrică. Din acest motiv, din procesul de producere a căldurii nu rezultă noxe, bioxid de carbon sau radicali.

Panourile sunt de fapt climatizatoare cu fibră de carbon, ecologice şi economice”, spune Adrian Gogota, general manager la Ecogec. Recomandate pentru efectele terapeutice pe care le au şi pentru confortul termic dat, panourile radiante pot fi montate în orice spaţiu, iar temperatura de funcţionare poate fi setată cu ajutorul termostatelor simple, digitale sau programabile.

DIMENSIONARE ŞI MONTAJ

Panourile cu infraroşu pot fi montate în orice tip de încăpere cu condiţia dimensionării corecte a puterii şi a numărului lor. Un singur panou poate încălzi o suprafaţă de până la 20 mp, însă este recomandat ca pentru fiecare încăpere să se facă un calcul în funcţie de volumul de încălzit, izolaţie, tipul clădirii (bloc sau casă), de tipul pereţilor şi al geamurilor, de amplasamentul locuinţei (zona climatică). Varianta adecvată este dată şi de destinaţia spaţiului în care urmează să fie montat (de exemplu, este recomandat ca în spaţiile umede să nu se folosească panouri cu rame de lemn).

Suprafaţa din spatele panoului este izolată termic, ceea ce permite instalarea lui chiar şi pe suprafeţe inflamabile. Deoarece greutatea unui panou variază între 4,2 kg şi 4,8 kg, ele pot fi montate pe orice tip de perete cu ajutorul chitului de montaj inclus în pachet. Pentru rigips există elemente de fixare specifice, iar suporţii sunt aceiaşi. Este recomandat montajul pe tavan, poziţionat central, sau pe perete, dar nu în faţa ferestrei. „Panoul funcţionează cu energie electrică, la reţeaua de 220 V a casei. Nu sunt necesare nici un fel de modificări ale instalaţiei, nu sunt necesare avize, aprobări şi autorizaţii, iar montajul este foarte simplu, rapid, fără mizerie şi şantier”, spune Laurentiu Primo, general manager la Helvetic Impex.

CAPACITATEA TERMICĂ

Panourile radiante cu infraroşu transformă energia electrică în energie termică pe care o transmit mai departe pereţilor şi obiectelor din încăpere pe care le încălzesc prin stimularea vibraţiei atomilor. „Principiul de bază este propagarea unei unde termice, cunoscută sub numele de infraroşu, către pereţii unei încăperi şi către toate corpurile solide care au rolul de a înmagazina acea căldură şi bineînţeles de a o reflecta către mediu. Astfel se încălzeşte şi aerul din încăpere şi după câteva reprize de funcţionare camera ajunge în echilibru termic, iar pereţii au aceeaşi temperatură cu aerul”, spune Vali Chirică, director de vânzări la Dacrom Trading.

Cu ajutorul termostatelor, orice panou poate fi setat individual pentru a obţine temperatura dorită în fiecare încăpere. Există posibilitatea automatizării termostatului, cu comandă la distanţă şi programare din calculator.

Temperatura la care aerul dintr-o încăpere încălzită cu panouri radiante poate ajunge este de până la 30 grade C, dar depinde întru totul de factori de mediu externi şi de izolaţia încăperii. „La o dimensionare corectă, sistemul produce o temperatură internă de 21-23 grade, la o temperatură externă medie staţionară de -20 grade”, a declarat Balázs Endre, director comercial la Electro Karend SRL.

CUM FUNCŢIONEAZĂ…

Panourile radiante cu infraroşu sunt o sursă de încălzire independentă. Ele pot asigura necesarul de căldură atât în case, cât şi în apartamente fără să fie nevoie şi de alte metode adiacente. Consumul unui panou este influenţat de mai mulţi factori, în mare parte aceiaşi care trebuie luaţi în considerare şi în alegerea lui. Cu cât încăperea în care este montat este mai bine izolată, iar panoul este corect amplasat şi dimensionat, cu atât costurile de utilizare sunt mai mici.

După ce temperatura setată la termostat este atinsă, panoul se opreşte, lăsând să se emane căldura înmagazinată în pereţi şi în celelalte obiecte din încăpere.

Faţă de un consum normal, uneori pot apărea abateri cauzate de izolaţii necorespunzătoare, însă în condiţiile alegerii corecte a numărului şi a dimensiunilor lor, plus o izolare termică bună a spaţiului, costurile de încălzire pot ajunge până la 50% faţă de sistemele de încălzire tradiţionale, procent pentru care s-a luat în calcul şi faptul că panourile nu necesită nici un fel de costuri de întreţinere, perioada de viaţă ajungând până la 30 de ani.

Aşadar, dacă funcţionarea lor este normală, nu există costuri de întreţinere, dar pentru eventualitatea în care apar defecţiuni, este indicat ca în momentul achiziţiei să întrebaţi furnizorul care este politica firmei în astfel de situaţii, fiecare funizor având propriile condiţii pentru acordarea garanţiilor.

INVESTIŢII ŞI AMORTIZĂRI

Preţul unui panou radiant cu infraroşu variază în funcţie de mărime şi de putere şi este cuprins între 800 lei şi 2.500 lei. Amortizarea costurilor este destul de dificil de calculat, dat fiind faptul că fiecare persoană are nevoie de o anumită temperatură ambientală, iar eficienţa panourilor este condiţionată de factorii menţionaţi anterior. Specialiştii susţin că 5-6 ani este o estimare aproximativă a perioadei de amortizare a costurilor de achiziţie şi instalare pentru un sistem cu panouri radiante cu infraroşu.

EFECTE TERAPEUTICE

S-a constatat că radiaţiile infraroşii pe baza cărora funcţionează panourile radiante au efecte terapeutice asupra celor care vin în contact cu ele. Folosirea lor regulată este modalitatea optimă de relaxare şi de dezintoxicare a organismului.

FIBRĂ DE CARBON

Panourile radiante cu infraroşu pot fi confecţionate din nichelină, cantal sau manganină, dar cea mai utilizată este fibra de carbon, un material nemetalic şi uşor. Deşi în procesul de fabricaţie carbonul este tratat la temperaturi de 2000°C, în întrebuinţarea de zi cu zi panourile nu depăşesc 110°C. Pe suprafaţa activă a oricărui panou sunt aplicate granule ceramice care maximizează radiaţia energiei, iar spatele panoului este placat cu material termoizolant.

CLASIFICĂRI

O primă clasificare a panourilor radiante este făcută în funcţie de puterea pe care o au. Apoi pot fi diferenţiate după tipul de material care face conversia din energie electrică în energie termică, iar în final, după aspectul fizic, firmă producătoare şi preţ.

Tabel 1

Clădire nouă – 20

Clădire veche – 27

Grădină de iarnă – 45

Depozite, magazii, hale de producţie – 49

Sere – 58

Verande închise – 68

Tabel 2

Lemn masiv – 1,00

Cărămidă – 1,07

Beton – 1,11

Gas-aerated concrete – 1,16

Piatră – 1,20

Construcţie din mortar uscat – 1,28

Construcţie de metal – 1,50

Modalitatea de calcul

n)Se calculează volumul V al camerei ce se doreşte a fi încălzită (V = L x l x H);

n)Se alege din primul tabel factorul f1 în funcţie de tipul de construcţie;

n)Se alege din al doilea tabel factorul f2 în funcţie de materialul de construcţie;

n)Se calculează factorul F ca produs al celor doi factori f1 şi f2 (F = f1 x f2);

n) Se înmulţeşte volumul V cu factorul F şi obţinem necesarul de waţi;

n) Alegem din tipurile de radiatoare unul sau mai multe, astfel încât să acopere necesarul minim de waţi obţinut.

A consemnat F. TINCU

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.