Ziua de marţi, 24 mai, a fost una cu mari emoţii pentru elevii şi profesorii Liceului “Tudor Vianu”; în jurul orei 14, aceştia s-au trezit cu un fum gros ce învăluia liceul. Evident, prima grijă a cadrelor didactice şi a personalului şcolii a fost protejarea elevilor, aşa că toate sălile de curs, care, la momentul respectiv, erau pline, au fost evacuate rapid. În paralel, s-a constatat că fumul provenea dintr-una din toaletele liceului de la etajul 1, unde cineva incendiase uşa de termopan.

Fumul gros şi înecăcios i-a împiedicat pe angajaţii liceului să intervină, aşa că a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Anunţaţi rapid, aceştia au sosit la faţa locului şi au stins incendiul fără probleme. Din cercetările lor a reieşit, însă, că a fost vorba despre un incident grav, pentru că focul a pus pus intenţionat, iar faptul că incendiul a izbucnit la o oră “de vârf”, când liceul era plin, a accentuat gravitatea incidentului. “Din fericire, am fost anunţaţi rapid şi am putut interveni la fel de rapid; în acelaşi timp, cadrele didactice s-au mobilizat exemplar şi au evacuat elevii fără probleme şi fără panică, astfel că incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale importante. Grav este faptul că nu a fost vorba despre un accident, ci despre o incendiere intenţionată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vlaşca”, lt. Gabriela Olexiuc.

În paralel cu ancheta pompierilor, şi conducerea liceului a declanşat propria anchetă, în încercarea de a afla autorul incendierii. “Este, fără îndoială, un incident grav, iar vinovatul trebuie găsit şi trebuie să-şi primească pedeapsa… Dat fiind faptul că evenimentul

s-a produs în timpul orelor de curs, este posibil ca unul din elevii noştri să fi cerut permisiunea profesorului să meargă la toaletă, unde, ulterior, a dat foc uşii…

Deocamdată, nu putem spune ce s-a întâmplat şi, de aceea, vom continua şi noi propria noastră anchetă. Pe de altă parte, însă, am solicitat şi intervenţia echipajelor de Poliţie, care să desfăşoare, la rândul lor, cercetări de specialitate, astfel încât să putem găsi vinovatul”, a declarat prof. Nicoleta Ene, directorul adjunct al liceului. Aceasta a mai precizat că elevii nu au fost, niciun moment, în pericol, fiind evacuaţi imediat după primele semne ale izbucnirii incendiului. Ancheta în acest caz continuă, iar atunci când va fi găsit, vinovatul va suporta rigorile legii.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here