Isteria creată de majorările de preţ de la începutul acestui an s-a răsfrânt şi asupra pâinii. Astfel, au fost voci care susţineau că produsul alimentar principal de pe masa oricărui român, pâinea, urmează a se scumpi cu până la zece procente. Administratorul SC PANESIM SRL, Liliana Sima, ne spunea, joi 7 ianuarie, că cel puţin deocamdată preţul pâinii la producător nu va suferi modificări. „Ca şi producător, nu vom modifica preţul pâinii.

Din păcate, ne confruntăm cu cei care comercializează pâine bulgărească la preţuri de dumping, ceea ce ne produce o pierdere pe piaţa locală. De asemenea, ţin să îi liniştesc pe locuitorii municipiului de faptul că, în cazul în care vor constata mărirea preţului la produsele noastre, nu noi suntem vinovaţii, ci comercianţii, care ajung să pună un adaos comercial şi de 50 de procente!

Nu producătorul dictează preţul pe piaţă, ci comerciantul! Nu neg faptul că, la un moment dat, vom majora şi noi preţul dar acest lucru se va întâmpla numai în momentul în care vor creşte şi costurile de producţie la firma noastră!”, a încheiat Liliana Sima.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here