Aproape un sfert din pâinea comercializată în România are nereguli, fie de calitate, fie de gramaj. Acestea sunt constatările făcute de inspectorii de la Protecţia Consumatorului în urma unui control realizat la nivel naţional. 92 de tone de pâine au fost verificate într-un control tematic realizat de inspectorii ANPC în toată ţara, iar 22 de tone – adică aproape un sfert – erau cu nereguli. Mai grav, 300 de kilograme de pâine era improprie pentru consumul uman. Inspectorii au descoperit pâine expirată, pâine necoaptă sau pâine cu un gramaj mai mic decât cel afişat. Alte nereguli constatate au fost cele de etichetare a produselor, inspectorii descoperind pe ambalaj alte ingrediente decât cele folosite în realitate. De asemenea, unii comercianţi nu afişau nici un fel de informaţii despre pâinea pe care o vindeau. Nici la Giurgiu lucrurile nu stau mai bine, pentru că, potrivit datelor inspectorilor ANPC, şi aici au fost descoperite cazuri în care se vindea pâiine mai mică decât gramajul indicat, dar şi situaţii în care pe etichetele produselor nu erau menţionate toate ingredientele folosite. Inspectorii recomandă clienţilor să refuze să cumpere pâinea dacă au cele mai mici dubii cu privire la calitatea acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here