646x404Dependenţa de „păcănele” este, uneori, mai cruntă decât cea de droguri. Mulţi dintre cei care joacă la „aparate” ajung chiar să îşi pună capăt zilelor din cauza datoriilor pe care le acumulează, în timp, şi pe care nu le mai pot achita. Înşirate, una după alta, în zone „strategice” (fie în cartierele mai sărace ale municipiului, în zone în care mulţi şi-ar dori un câştig mare, rapid şi imediat, fie în zona centrală a municipiului), sălile de jocuri sau de pariuri au apărut, în ultimii ani, ca ciupercile după o ploaie zdravănă, semn că „afacerea” merge ca pe roate în municipiul nostru.

Vânzătorul aflat dincolo de tejghea se uită circumspect. Figurile noi îi provoacă, întotdeauna, teamă. Nu ştii prea bine când te poate „călca” ANAF-ul… „Ăia îţi închid hardughia şi pentru un cincizeci de bani pe care îi găsesc nedeclaraţi”, prinde, într-un final, curaj cel care vinde. În localul întunecos, pavoazat cu folie prin care nu intră razele soarelui (şi nici privirile indiscrete nu pot descoperi, de afară, cine e client al locaţiei), omul ăsta, angajat pe un salariu de mizerie, vinde de toate: băuturi, ţigări, şi, cel mai important, fise pentru cele câteva aparate.

 „Fisele se vând cel mai bine…Joacă ăştia, ceva de speriat! Sunt câte unii care joacă şi cinci sute sau o mie de euro pe seară…Dacă le intră mâini bune, nu se mai opresc…Ei nu ştiu când să se oprească, că şi aparatele astea au o tehnică a lor. Câştigi o dată, de două ori, poate de trei…după aia, pierzi de zece! Dacă ar şti cineva câte drame s-au întâmplat aici…şi nu vorbesc de bătăi între clienţi, alea se întâmplă aproape în fiecare săptămână! Uite, de exemplu, acum vreo juma’ de an, un tip, tânăr, s-a spânzurat! Jucase la aparate salariul lui, plus nişte bani ai soacră-sii, că vânduse un teren! Terenul îl vânduse că trebuia să achite nişte bani la cămătari, ăia îl căutau pe acasă, şi, ca să nu dea de belea, a convins-o pe babă să vândă terenul şi să îi dea lui banii! Nu s-a făcut vâlvă, lumea a zis să nu se afle…”, povesteşte vânzătorul.

Dependenţi de „păcănele”?

Se opreşte pentru câteva clipe, pentru că a venit un client să „cumpere” fise. Rămân mască în momentul în care văd valoarea pe care vrea să o „bage” la aparat: şase sute de lei! O dată! Şi era la a treia „rundă” de „cumpărături”.

„E client vechi ăsta! Vine, joacă două-trei mii de lei, după aia pleacă acasă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! A avut zile când a pierdut toţi banii, dar şi zile când a plecat de aici cu sume duble sau triple. Se laudă pe la toţi că el joacă de plăcere, că se plictiseşte acasă, la nevastă şi la copii!”, mai spune vânzătorul.

„Sorin” şi-a jucat casa la păcănele, dar a pierdut de zece ori mai mult!

 Pe „Sorin” (vă puteţi închipui uşor de ce am apelat la un nume fictiv) l-am întâlnit cu ceva timp în urmă. A fost şi el, odată, dependent de jocurile de noroc. De „aparate”, mai exact. Avea un serviciu bun, unde câştiga extrem de bine. Avea o casă, o soţie, şi, câteodată, visa la o familie mare. Numai că dependenţa de jocuri i-a tăiat tot elanul. „Am jucat câţiva ani buni la aparate. Nu am ştiut niciodată când să mă opresc. Îmi jucam salariul, mai luam şi banii nevestei, apoi mă împrumutam de bani pe la rude sau pe la cunoscuţi. Niciodată nu le-am spus adevărul legat de motivele pentru care luam bani de la ei, cu toate că rudele cred că bănuiau ceva. Când am început să rămân fără bani, am făcut credite la bănci. Dragostea de jocuri o depăşea, cu mult, pe cea pentru soţie. Ajunsesem o fantomă a omului care eram odată…Am început să şi beau, mergeam şi la serviciu de multe ori băut, şi aşa am ajuns să fiu dat afară de la muncă. Am rămas fără bani, aşa că am început să iau din casă şi să vând, să fac rost de bani pentru aparate. Când şi lucrurile din casă le-am terminat, am vândut ultimul lucru pe care îl mai aveam: locuinţa! Toţi banii i-am băgat, ca şi până atunci, la aparate. Am rămas pe drumuri, am jucat în continuare…aproape că mi-am pierdut soţia – pe care o pusesem gaj la cămătari, fără ca ea să ştie, dar noroc că mi-am achitat cumva, cumva datoria. Numai că soţia mea nu a mai rezistat lângă mine, şi m-a părăsit. Am primit doar o citaţie, prin care eram anunţat că ea divorţează de mine. Nu ştiu ce m-a trezit la realitate: faptul că rămăsesem pe drumuri, că îmi pierdusem familia, sau că mi-am pierdut sănătatea (sufăr acum de o boală incurabilă), cert este că, într-o dimineaţă, m-am trezit şi am zis: GATA! Multe luni, când treceam pe lângă sălile de jocuri, aveam tentaţia să intru în continuare. Dar, zic eu, acum m-am lecuit. Mi-am refăcut, cumva, viaţa, şi sper să nu mai cad iar în patima jocurilor…” ne spune „Sorin”.

 A acceptat să îşi spună, pe scurt, povestea, pentru că, spune el, vrea ca alţii să înveţe ceva din experienţele lui, şi, eventual, să nu îi repete greşelile.

Anturajul, educaţia precară sau dorinţa de a epata – principalele cauze care duc la dependenţa de „păcănele”

 Psihologul Mihaela Covţun, colaborator al publicaţiei noastre, ne-a descris, în câteva cuvinte, care este profilul dependentului de jocuri de noroc, precum şi motivele care duc la această dependenţă: „Persoana dependentă de jocuri nu se poate abţine, are comportamentul regulat, face orice ca să-l satisfacă, este ca o nevoie. În cazul de faţă, este vorba, în principal, despre plăcerea jocului şi despre bani. De obicei, ca orice alt dependent, ascunde acest comportament şi încearcă să facă rost de bani în diferite moduri. Fiind „prins” de dependenţa sa, adesea îi ignoră pe cei din jur, neglijează alte activităţi, nimic altceva nu îl mai atrage sau nu îi mai face plăcere, ducând până la izolare şi o preocupare continuă pentru joc şi pentru a face rost de sumele necesare.

 Principala caracteristică este pierderea logicii în timpul jocului, intrând într-o stare de identitate cu jocul în sine, astfel încât coordonatele reale dispar. O altă caracteristică este ascunderea sau tendinţa de a minimaliza şi de a ascunde comportamentele legate de jocurile de noroc. Întotdeauna, dependentul de „păcănele” îşi va găsi timp să meargă în locurile în care îşi poate permite „dependenţa”. De asemenea, permanent resimte dorinţa de a repara pierderea anterioară, şi are sentimente de vinovăţie pe care încearcă să le compenseze printr-un nou joc”.

Ce îl face pe dependent să revină la jocuri? Răspunsul îl au tot profesioniştii…

 „Sunt trei motivaţii care îl fac pe dependent să revină în sala de jocuri: motivaţia de a umple un gol emoţional (cauzele efective şi istoria lor se modifică de la o persoană la alta), motivaţia conştientă poate fi legată de joc, de plăcerea jocului, sau de bani (dorinţa, nevoia de a câştiga). Cea de a treia motivaţie o constituie semnificaţia jocului şi a dorinţei de a câştiga, care are legătură cu emoţionalul, cu ceea ce investeşte în această dorinţă. Nu în ultimul rând, putem vorbi şi despre o epatare, în special în faţa grupului de prieteni”, ne-a mai precizat Mihaela Covţun. 

Zi de zi, zeci de tineri din municipiu şi nu numai, pot fi văzuţi intrând şi ieşind din aceste locuri de coşmar, unde “drogul” este constitui de una sau mai multe sloat-machine ce continuă să ruineze identităţi, să ucidă destine. Ce e de făcut…?

(Oana Călin)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here