orchestraÎn aceste zile membrii Orchestrei de suflători ”VALAHIA” se pregătesc intens în vederea susţinerii a două inedite concerte muzicale în localitatea Bistriţa, din judeţul Bistriţa – Năsăud. Concertele, ne-a precizat dirijorul Virgil Peţanca – managerul Centrului Cultural Local ”Ion Vinea” – vor fi susţinute în perioada 3-4 octombrie cu ocazia participării noastre la sărbătorile oraşului Bistriţa, fiind invitaţi speciali de către primăria locală.

”Cele două spectacole, ne-a precizat profesorul Virgil Peţanca, vor fi alcătuite în procent de 95 la sută din muzică de origine şi factură germană. Acest lucru este obligatoriu întrucât la această mare sărbătoare participă foarte mulţi etnici germani plecaţi pe meleaguri străine, din acest oraş şi din toată ţară. De asemenea, ţin să precizez şi faptul că şi la această manifestare, ca de altfel şi la multe altele la acare am mai reprezentat municipiul şi judeţul Giurgiu, Orchestra de suflători ”VALAHIA” va fi însoţită şi de către tinerele şi frumoasele reprezentante ale Trupei de majorete ”STEP UP”, trupă care funcţionează tot în cadrul instituţiei noastre sub pregătirea maestrului coregraf Tania Moga. … Dar mai multe şi inedite amănunte despre această participare vă voi oferi la întoarcerea de la Bistriţa”.

În aceiaşi perioadă (3-4 octombrie), a conchis managerul Centrului cultural local ”Ion Vinea”, la Giurgiu membrii Ansamblului de cântece şi dansuri populare ”Doina Dunării” vor întregi tabloul sărbătorii tradiţionale organizate cu prilejul ”Zilei Recoltei”. Membrii ansamblului nostru vor oferi gratuit giurgiuvenilor un inedit spectacol de … cântec, joc şi voie bună!

 

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here