card În cei 8 ani, de când WIROM a început distribuţia gazelor naturale în municipiul Giurgiu, compania s-a dedicat în permanenţă siguranţei şi confortului clienţilor săi, devenind un partener stabil şi de încredere.

Cu un puternic know-how, experienţă şi unele dintre cele mai moderne reţele de distribuţie din ţară, WIROM asigură alimentarea cu gaze naturale a celor aproximativ 11.000 clienţi din municipiul Giurgiu.

În acest context siguranţa rămâne obiectivul  esenţial al companiei! Siguranţa clienţilor şi siguranţa în exploatarea reţelelor de distribuţie.

Utilizarea gazelor naturale în condiţii de deplină siguranţă depinde, însă, şi de fiecare consumator în parte. Efectuarea verificării şi reviziei tehnice a instalaţiei de gaze naturale şi a centralei termice sunt, conform prevederilor legislative, o obligaţie ce revine clienţilor. Acestea se realizează numai de firme autorizate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Verificarea se realizează la un interval de maximum 2 ani, iar revizia la un interval de maximum 10 ani.

Pentru evitarea oricărui risc, WIROM recomandă tuturor clienţilor respectarea cu stricteţe a termenelor legale şi efectuarea verificărilor şi reviziilor numai de către un operator autorizat! Ţineţi cont de sfaturile noastre! Viaţa dumneavoastră este mai importantă decât orice!

Căutând mereu cele mai bune soluţii pentru a oferi clienţilor pachete de servicii adaptate nevoilor acestora, WIROM îşi diversifică gama serviciilor în scopul de a veni în întâmpinarea nevoilor şi posibilităţilor financiare ale consumatorilor.

DISCOUNT şi PLATA EŞALONATĂ a VERIFICĂRILOR SI REVIZIILOR!

În luna martie  a acestui an, WIROM a relansat Abonamentele RELAX de servicii tehnice. Pentru contractarea abonamentelor RELAX în cursul anului 2016, WIROM oferă un discount de 25%.

Aceste abonamente oferă clienţilor posibilitatea efectuării VERIFICĂRILOR şi REVIZIILOR INSTALAŢIEI de gaze naturale cât şi a verificărilor centralelor termice la un înalt nivel calitativ prin plăţi eşalonate. În acest mod clienţii achită preţul abonamentului pentru care au optat, odată cu factura de consum. La termenul scadent, în baza unei programări prealabile, clienţii beneficiază de serviciile tehnice contractate prin abonamentele RELAX.

Gama de abonamente este variată, astfel încât fiecare client să poată opta pentru abonamentul care se pliază cel mai bine nevoilor sale:

– RELAX Basic – asigură reparaţii ale instalaţiei de gaze naturale:  2.50 lei/lună*

– RELAX Standard – include verificarea tehnică a instalaţiei de gaze, care este obligatorie o dată la maximum 2 ani: 3.5 lei/lună

– RELAX Plus Verificare – asigură verificarea tehnică a instalaţiei de gaze şi reparaţii ale acesteia: 5.50 lei/lună*

– RELAX Plus Revizie – include revizia tehnică a instalaţiei de gaze naturale, care este obligatorie o dată la maximum 10 ani şi eventualele reparaţii necesare: 11.50 lei/lună*

– RELAX Extra Verificare – asigură verificarea tehnică atât a instalaţiei de gaze naturale, cât şi a centralei termice, precum şi eventualele reparaţii necesare: 13,50 lei/lună*

– RELAX Extra Revizie – asigură revizia tehnică a instalaţiei de gaze naturale, obligatorie o dată la maximum 10 ani, verificarea tehnică a centralei termice, obligatorie, o dată la maximum 2 ani, şi eventualele reparaţii necesare: 19,50 lei/lună*

*(Abonamentele Basic, Plus şi Extra includ 2 reparaţii a căror durată nu depăşeşte 30 de minute)

IMPORTANT! La semnarea contractului de prestări servicii, clienţii primesc un card de abonat pe care este înscris un cod de client. Cu ajutorul acestuia, clienţii pot achita suma lunară aferentă tipului de abonament ales şi consumului de gaze naturale, fără a mai fi necesară prezentarea facturii!

Standardele înalte de calitate a serviciilor oferite prin abonamentele RELAX sunt atribuite personalului calificat, în a cărui instruire compania investeşte în permanenţă. Întregul personal tehnic WIROM este autorizat  atât ANRE, cât şi ISCIR. Tehnologia de ultimă generaţie contribuie, de asemenea, la calitatea serviciilor oferite. Aparatura specializată extrem de sensibilă detectează eventualele scăpări de gaze în proporţie de 100%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here