Stanisteanu-Norut-siteS-a născut în Zodia Racului, pe 23.06.1959, la Giurgiu. După terminarea studiilor gimnaziale a urmat Liceul „Ion Maiorescu, pe care la absolvit în 1978. De mic copil i-a plăcut foarte mult istoria, matematica și statisticile sportive, dar cu toate aceste înclinații și pasiuni a urmat Facultatea de Transporturi – Secția Autovehicule Rutiere, obținând diploma de inginer, în cadrul Institutului Politehnic București. Acum are trei mari pasiuni: ingineria auto, politica și mai ales munca în administrație. Este un OM extrem de sociabil, comunicativ, cu spirit organizatoric și creativ, loial și plin de inițiativă. Acordă o mare atenție oamenilor, făcându-se ușor înțeles de către orice individ cu care intră în contact direct. A fost preocupat întotdeauna de îmbunătățirea pregătirii sale profesionale, urmând mai multe cursuri de specializare, dintre care amintim: ”Managementul în construcții și comercializarea autoturismelor”, 1992, la Centrul de formare Pitești. În 1996 s-a perfecționat în Italia la Centrul de formare din Torino în „Specializarea autoturisme Fiat”. Sergiu Noruț Stănișteanu s-a specializat și în Administrația publică. În 2005, la Institutul Național de Administrație Publică București (INAP) a promovat cursul „Formarea specializată în administrația publică”- program de formare specializată a funcțiilor prefecturale. În 2006 la INAP + Ecole Național d”Administration a absolvit cursurile „Rolul prefecților și subprefecților în noua administrație regională din România”; „Formare profesională privind Instrumentele Structurale în România”; „Formare Specializată pentru Resurse Umane în cadrul Administrației Prefecturale din România”. În 2007, la Academia de Studii Militare „Carol I” București a urmat Cursul Colegiului Național de Apărare, iar în 2008 la Institutul Național de Administrație „Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice, corespunzătoare categoriei Înalților funcționari publici”. A absolvit și un Program de securitate națională la Universitatea Națională de Apărare București, obținând Titlul de Doctor în științe militare și informații. Sergiu Noruț Stănișteanu a fost membru al PNL Giurgiu până în 2004, când a renunțat la această calitate deoarece era incompatibilă cu noua sa activitate pe care avea să o desfășoare din ianuarie 2005 până în aprilie 2008 – Prefect al județului Giurgiu. Pentru rezultatele bune obținute în această funcție în 2008 a fost promovat Inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului, devenind și membru în Consiliul de Administrație la Institutul Național de Meteorologie. Între anii 2008 – 2009 a fost Secretar general al Ministerului Mediului, iar din februarie 2008 până în 2.10.2009  a fost și subprefect al județului, dată la care a fost promovat în funcția de prefect. Guvernul României ia  recunoscut din nou meritele din munca de administrație și la promovat pe 3.12.2010 în funcția de Secretar general al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, unde a profesat până pe 7 februarie 2012 când a fost numit prin Ordin al Ministrului Ion Ariton într-o nouă funcție de mare importanță socială și economică, cu statut de diplomat, devenind Ministru Consilier la Biroul de promovare comercial -economică de la Barcelona. Sergiu Noruț Stănișteanu a fost numit în această funcție în urma unui concurs. În Spania a reprezentat cu cinste România până la 20.11.2013 când a revenit în țară, pe postul de Secretar general al Ministerului Economiei, post pe care la ocupat și înainte de a pleca la Barcelona. În România,  giurgiuveanul nostru a mai îndeplinit și alte atribuții, cum ar fi: Administrator special la SC Romaero SA și membru în Consiliile de administrație de la CN Transelectrica și SC Hidroelectrica. În calitatea de prefect al județului s-a distins prin implementarea cu succes a mai multor programe sociale și economice, munca fiindu-i recunoscută permanent de Guvernul României, care a apreciat în anii 2007 și 2008 activitatea Instituției Prefectului, acordându-i Calificativul „Foarte bine”. În 2007 Prefectura Giurgiu s-a  situat pe locul doi pe țară, după cea din județul Iași. Sergiu Noruț Stănișteanu a primit drept recompensă, de trei ori, ”Premiul de excelență pentru activitatea în rândul Instituțiilor Prefectului”, în anii 2007, 2009 și 2010. În 2008 a primit „Premiul de excelență pentru activitatea guvernamentală”. Este căsătorit și are o fiică, familia fiind cea mai mare realizare a vieții, după care urmează performanțele profesionale. Calitățile sale specifice muncii din administrația publică au contribuit la dezvoltarea multor localități din județele Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, calități recunoscute și apreciate, la vremea respectivă, de Guvernele conduse de Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc și Răzvan Ungureanu. Dintre realizările obținute pe tărâm spaniol, Noruț Stănișteanu menționează: consolidarea legăturilor dintre  Camera de Comerț, Industrie și Turism a României în Barcelona cu Camera de Comerț a Barcelonei, instituție cu care a întreprins acțiuni economice pe linia promovării exportului românesc – succese mari obținând cu ARLO Slatina, Viskol Timișoara, Trachia Sibiu etc. A deschis numeroase relații de colaborare cu Administrația publică din Catalunia, Primăria Barcelona, Deputacio Taragona, Primăria din Tartosa, Sabadell etc. A contribuit la organizarea unor Forumuri internaționale împreună cu: Ministerul Dezvoltării din Catalunia, cu firma de avocatură Beker Mc Kenzie, PIMEK (Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Catalunia) – reprezentantul celei mai dezvoltate regiuni, cu o populație de 7 milioane de locuitori, care aduce 30% din PIB-ul Spaniei. A participat direct la organizarea de către statul român, prin Ministerul Economiei, a trei pavilioane românești la marile târguri internaționale: Alimentaria (pentru produse alimentare), World Mobille Congress (tehnică de calcul și informații) și Novia E Spania (târg cu specific rochii de mirese și evenimente de mariaj). În Spania, Noruț Stănișteanu a avut și numeroase întâlniri cu potențiali dezvoltatori și investitori pentru România. A conlucrat în Barcelona cu o firmă foarte puternică, Graells & LLYUNCH, cu logistică pentru implementare în Parcuri industriale, firmă care a dezvoltat în România, la Prejmer județul Brașov, unul dintre cele mai importante parcuri industruiale. Recent patronul acestei firme a vizitat și municipiul Giurgiu unde a avut o întâlnire de lucru, mijlocită de Sergiu Noruț Stănișteanu, cu primarul Nicolae Barbu, cu scopul organizării și dezvoltării unui parc industrial în fosta Platformă I a Combinatului Chimic. În favoarea municipiului și județului Giurgiu a organizat și desfășurat și două misiuni importante privind înfrățirea provinciei Taragona cu județul Giurgiu și înfrățirea orașului Taragona cu municipiul Giurgiu – înfrățire care ar putea avea loc anul acesta. „Mă preocupă acest lucru în continuare, a precizat Sergiu Noruț Stănișteanu, și chiar pe 3 ianuarie 2014 am purtat o discuție în acest sens cu primarul Nicolae Barbu, sper să se concretizeze acest demers cât mai repede”.

Pentru toate eforturile depuse de-a lungul carierei sale profesionale, pentru performanțele obținute, pentru ambiția cu care a reușit în tot ce – a întreprins, pentru curajul imens de a se bate, la propriu și la figurat,  pentru binele municipiului, județului și al țării, Redacția „Jurnal giurgiuvean” acordă Titlul de „OMUL SĂPTĂMÂNII” domnului Sergiu Noruț STĂNIȘTEANU – Secretar general al Ministerului Economiei.

Heliade CĂLIN

 

 

3 COMENTARII

  1. Felicitari pentru asa o cariera ! denota multa seriozitate, implicare si mai ales spirit antreprenorial ! ne bucuram sa avem asa oameni valorosi!

  2. Aveti perfecta dreptate este minunat sa constatam ca avem si oameni valorosi, pregatiti profesional. Suntem scarbiti de imbecili care au invadat clasa politica, fara studii, fara o calificare, doar cu tupeu , dosare penale si carnet de partid

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here