Ca în fiecare an, copiii giurgiuveni s-au prezentat în număr mare la selecţiile organizate pentru clasele de specialitate ale Şcolii de Muzică şi Arte Plastice “Victor Karpis”, profesorii având o misiune destul de dificilă în trierea acestora, dat fiind faptul că şcoala dispune de un număr limitat de locuri – aproximativ 200. Clasele de pian, vioară, chitară, flaut, oboi, clarinet, dar şi cea de arte plastice, atrag copiii din Giurgiu. Cei care s-au prezentat la selecţiile organizate vor afla rezultatele pe data de 15 septembrie. Imediat după începerea anului şcolar, profesorii vor începe pregătirea “în forţă”, pentru că urmează o mulţime de concursuri naţionale şi internaţionale. Directorul instituţiei, prof. Mariana Iliescu, ne-a declarat că Şcoala de Muzică şi Arte Plastice a primit numeroase invitaţii la concursuri naţionale şi internaţionale: “Aş enumera doar câteva dintre acestea: concursul naţional de muzică instrumentală – suflători – de la Piatra Neamţ, concursul “Ionel Perlea” – Slobozia, concursul “Mozart”, de la Târgovişte, dar şi două competiţii internaţionale – “Millenium” şi “Orfeus”. Nici elevii claselor de arte plastice nu au un program mai lejer, ei pregătindu-se pentru participarea la prestigioase competiţii internaţionale, în Japonia, Sri Lanka sau Finlanda, competiţii unde participarea giurgiuveană a devenit, deja, o tradiţie, copiii noştri întorcându-se mereu cu premii. În paralel, vom continua parteneriatele cu Şcoala 66 din Capitală şi cu prietenii noştri francezi, dar şi pregătirea pentru olimpiada zonală şi cea naţională”.

Şi, pentru că a venit vorba despre Olimpiadă, e bine să amintim că anul trecut a fost înregistrată o premieră: organizarea fazei naţionale a Olimpiadei de Muzică la Giurgiu. Încurajaţi de reuşita acestei organizări, profesorii de la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice “Victor Karpis” îşi propun acum un alt plan ambiţios: organizarea concursului naţional “Victor Karpis”. “Victor Karpis este un nume recunoscut în istoria muzicii româneşti şi ar fi păcat să nu-l cinstim aşa cum se cuvine; de aceea, încercăm să organizăm şi noi, aici, la Giurgiu, un concurs naţional care să-i poarte numele; sunt convinsă că vom reuşi, chiar dacă pare un demers ambiţios, pentru că, mai mult ca sigur, vom beneficia şi acum, ca şi în toate demersurile noastre, de sprijinul comunităţii locale, Ministerului Educaţiei şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, care ne-au fost alături în toate acţiunile de până acum”, a încheiat prof. Mariana Iliescu, directoarea Şcolii de Muzică şi Arte Plastice “Victor Karpis”.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here