La data de 2 iunie a.c., ora 14.45, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie din comuna Stănești, județul Giurgiu, cu privire la faptul că fiica de 14 ani a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Astfel, în urma verificările efectuate și informațiile obținute, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Giurgiu, au identificat minora în cauză, pe raza comunei Stănești, la domiciliul unei tinere.

Minora a fost predată familiei, nefiind victima vreunei infracțiuni.