29122009

Înainte de căderea primei zăpezi, la Giurgiu, semnalam consilierilor locali prezenţa de mai mulţi ani a unei străduţe impracticabile chiar şi pentru mersul pe jos. Un traseu de câteva sute de metri greu de parcurs chiar de cele mai performante maşini de teren. Străduţa leagă şoseaua Giurgiu – Bucureşti de căile de acces ale câtorva societăţi importante din municipiu, printre care şi o fabrică de pâine aparţinând firmei Dunapan, firmă administrată de câţiva investitori străini. Deşi zăpada căzută a salvat într-o oarecare măsură accesul temerarilor prin zonă, astupând în mare parte gropile, imediat ce porţiunile de gheaţă s-au topit în loc de stradă a apărut o baltă cu o adâncime apreciabilă, de circa o jumătate de metru, imposibil de ocolit.

Zile de-a rândul salariatele fabricii au fost trecute peste baltă cu maşinile de marfă ale societăţii. Un spectacol dezolant urmărit şi de redactorii publicaţiei noastre, prezenţi la faţa… „lacului”!

Aşa cum arătam anterior atâta timp cât societăţile din această locaţie aduc sume importante la bugetul local, este anormal ca autorităţile locale să nu asigure o minimă amenajare acestui drum de acces, mergându-se probabil pe aceeaşi sintagmă: „lasă, că se poate şi aşa!”. Aşteptăm o reacţie din partea edililor înainte de a constata că, îngreţoşaţi de indiferenţa cu care sunt trataţi, investitorii străini îşi vor lua într-o zi hamul şi praştia, şi vor pleca într-un alt loc în care vor fi respectaţi aşa cum se cuvine.

Redacţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here