Până ce copilul împlineşte vârsta de doi ani, în cele mai multe cazuri, părinţii stau acasă şi îl îngrijesc pe cel mic. Însă grijile de abia după aceea încep, cu adevărat.
Cu o natalitate în permanentă scădere la nivel judeţean (statisticile indică, în medie, în Giurgiu, cu câte o mie de nou-născuţi mai puţin în fiecare an, din ultimii cinci), nu e de mirare că nici instituţiile în care copilul care a împlinit vârsta de doi ani să poată fi integrat într-o comunitate. Şi aici vorbim, în mod cert, despre creşe.
La nivelul municipiului nostru funcţionează, de ani buni de zile, o singură creşă de stat, cu 40 de locuri, distribuite astfel: 15 locuri pentru copiii de grupa I (cu vârste cuprinse între un an şi două luni şi doi ani şi jumătate), şi 25 de locuri pentru copiii din grupa mare (cu vârste între doi ani şi jumătate şi trei ani şi jumătate – patru ani). Costurile pe care le au de suportat părinţii ce apelează la această instituţie sunt, conform informaţiilor primite de la directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu, Viorica Bănescu (cei care „patronează” creşa din municipiu), sunt de 8,3 lei, pe zi, pentru un copil. În această sumă intră norma de hrană (de şase lei zilnic) şi costurile de îngrijire ale micuţului (2,3 lei zilnic). Creşa cu pricina se află în acelaşi corp de clădire cu Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 din strada Tineretului.
„Vorbim, de multe ori, despre liste de aşteptare pentru copii. Vin părinţii chiar şi cu un an înainte ca cel mic să împlinească doi ani, şi se înscriu pe listă, poate-poate, până va veni vremea, cel mic va avea şansa eliberării unui loc. E drept, mai avem nevoie de cel puţin o creşă în municipiu, dar este aproape imposibil de realizat doar cu bani din bugetul local, aşa că aşteptăm să vedem, poate se va găsi o soluţie de accesare a unor fonduri europene, iar noi, ca municipalitate, să acoperim eventual doar partea de cofinanţare a proiectului”, declara, pentru „Jurnal Giurgiuvean”, Viorica Bănescu.
În asemenea condiţii, o şansă – de data aceasta, în general pentru părinţii cu posibilităţi financiare peste medie – o reprezintă eventualitatea unei creşe particulare. Dar nici aşa ceva nu există în municipiu. Singura variantă o reprezintă grădiniţa unui cult religios, a cărei clădire se află în zona centrală a municipiului, unde ar putea fi primiţi copii mai mici de trei ani şi jumătate. Inconveniente ar fi multe: în primul rând, cei mici ar „împărţi” acelaşi spaţiu cu alţii, mult mai mari decât ei, chiar şi de şase ani. Apoi, este vorba despre costurile propriu-zise: o sută de lei, taxa de înscriere la grădiniţă („rezervare de pătuţ”, îi spun cei care conduc grădiniţa cu pricina), cărora li se adaugă, lunar, cel puţin patru sute de lei (hrană, îngrijire), chiar mai mult, dacă cel mic nu a renunţat încă la scutece absorbante.
În concluzie, părinţii sunt nevoiţi ca, în lipsa locurilor la creşe şi până când creşte cel mic, să apeleze la soluţii de compromis, unele ieftine (se apelează, cel mai des, la bunici, pentru creşterea şi supravegherea copilului), altele destul de scumpe (o bonă). Dar şi „piaţa bonelor” din municipiu este una săracă, fără personal pregătit, şi cu tarife, de cele mai multe ori, mult prea ridicate pentru posibilităţile financiare ale părinţilor. O astfel de „bonă”, pentru circa şase – opt ore, pe care le petrece cu cel mic, poate să câştige şi şase – şapte sute de lei lunar.
(Jurnal)