gsv-files

Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Cristian Virag, a declarat, pentru AGERPRES, că o autospecială cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Bolintin Deal al ISU Giurgiu intervine la fața locului.

„În această dimineață am fost anunțați prin 112 de șoferul unui camion că semiremorca pe care o tracta a luat foc în timpul mersului. Până la sosirea pompierilor, șoferul a reușit să decupleze semiremorca de partea din față a camionului și a așteptat intervenția pompierilor”, a declarat Cristian Virag.

Traficul a fost deviat dinspre Pitești către Capitală, a anunțat comisarul șef Cătălin Bocai de la Centru INFOTRAFIC. Circulația rutieră a fost deviată pe ruta: A1 kilometrul 43 — Vânătorii Mici (DN7) — Bolintin Vale (DN7) — A1 kilometrul 30.

„Se estimează ca în aproximativ jumătate de oră circulația rutieră să fie reluată. Nicio persoană nu a fost rănită, iar autotrenul a fost scos în banda de urgență”, a adăugat Bocai.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here