Recent, am primit pe adresa redacţiei o plângere privitoare la intabularea pe care trebuie să o facă diverşi cetăţeni şi obstacolele pe care aceştia le întâmpină în realizarea acestui lucru. Un cititor al publicaţiei ” Jurnal giurgiuvean” susţine că în urmă cu ceva ani s-au făcut nişte măsurători din satelit pentru nişte terenuri, şi, deşi pe titlul de proprietate a fost trecută cifra de 300 de metri, în realitate erau numai 100 de metri! Iată de ce am solicitat explicaţii în acest sens, directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu, Ilie Vasile, care a precizat că în lipsa unui dosar concret nu se poate face o discuţie generală, fiind importantă poziţia reclamantului referitoare la această problemă.

Acesta ne-a precizat că ”dacă totuşi se întâmpină situaţii de acest gen, în care măsurătorile să nu coincidă, cu toate că marjele de eroare ar trebui să fie foarte mici, cetăţeanul are ca soluţie, conform legii consultate pentru clarificare – cea a Fondului funciar, nr. 18/1991, republicată  şi modificată, care statuează clar că trebuie făcută reconstituirea dreptului de proprietate, în baza unei cereri la Primărie”.

Ne-am interesat totodată şi care sunt primăriile din judeţ cu cele mai multe plângeri penale depuse de către proprietarii ce nu sunt (deşi legal ar trebui!), unicii deţinători ai unor terenuri,  şi am aflat că, în judeţ, numai în localitatea Singureni există câteva cazuri de duplicate de titluri de proprietari. Adică la stabilirea dreptului de proprietate au existat neconcordanţe, mai multe persoane fiind trecute pentru acelaşi teren sau imobil. Pentru a fi  cât mai clari, vom da ca exemplu un caz de acest gen  înregistrat în satul Remuş.

Aici, la momentul întocmirii actelor, proprietarei Stan Floarea, între timp decedată, i-a fost trecut greşit numele, devenind ulterior Stan Florea, deci, un nume de bărbat, şi totul numai din vina unor angajaţi ai Primăriei. În urma acestui fapt, moştenitorii terenului au acţionat în instanţă Primăria locală, cheltuielile urmând a fi suportate, în mod evident, de către reclamant, şi nu de către vinovaţi, cum ar fi fost normal. Cu un asemenea mod de a aplica şi rezolva lucrurile, nu ar fi de mirare ca în cazuri precum acestea, decedatul să fie tras la răspundere pentru greşeala săvârşită.  Sau, mai simplu, pentru a avea o asigurare în privinţa plăţii, vinovat să devină însuşi împroprietăritul!

”Dacă astfel de cazuri încă se mai întâmplă – ne explica directorul OCPI, Ilie Vasile-  “este din vina exclusivă a primăriilor, datele preluate de către instituţia pe care o reprezint fiind cele menţionate în procesele verbale încheiate de către angajaţii primăriilor. Dacă se constată nereguli, se întocmeşte, în consecinţă, un referat pe această temă… Urmând ca faptele să fie soluţionate, ca în cazul Primăriei Singureni, unde, în prezent s-a acţionat în instanţă, în urma unor verificări.”

Evident cazurile semnalate sunt astăzi de ordinul sutelor, oameni care au trecut în titlul de proprietate  o anume  suprafaţă, iar în realitate ea este mult mai mică. Am primit la redacţie chiar şi procese  verbale  de punere în posesie care nu erau semnate de adevăraţii  proprietari. Ilegalităţile sunt multe, iar adevăraţii  vinovaţi probabil că au acum  în conturi multe miliarde primite tocmai pentru a înlesni astfel de falsuri, de infracţiuni.

Directorul Oficiului de Cadastru, Ilie Vasile, ne mai preciza că în curând se va efectua un nou zbor ce va prelua imagini 3D, menite să reflecte cât mai fidel realitatea din teren şi să redea informaţii cât mai exacte care să prevină situaţii ca cele menţionate mai sus.

Arabella STAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.