Nu a fost metoda „Accidentul”, ci o alta, găselniță inventată de un târgoviștean, care și-a găsit ca plajă de acțiune zona județului nostru.

Conform unui comunicat al polițiștilor giurgiuveni, la data de 02.08.2017, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Giurgiu sub coordonarea  au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de șantaj, înșelăciune și tentativă de înșelăciune.

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, folosindu-se de nume și calități mincinoase, în perioada 28.06.2017 – 01.08.2017, prin intermediul telefoniei mobile, a indus în eroare mai multe persoane, prezentând ca adevărate fapte mincinoase, obținând în acest astfel foloase patrimoniale pentru sine în mod injust.

În ziua de 02.08.2017, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Bolintin-Vale, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale și Serviciului de Operațiuni Speciale Giurgiu, au efectuat o percheziție domiciliară la o locație municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, ocazie cu care persoana bănuită de comiterea infracțiunilor a fost localizată și ulterior condusă la sediul Poliției Orașului Bolintin-Vale pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

ArestareFață de bărbat a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, care a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, înșelăciune și tentativă de înșelăciune.

Persoana a fost depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Giurgiu.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here