Temperaturile toride înregistrate în ultimele zile duc la situații cel puțin ciudate, scriu jurnaliștii de la site-ul local de știri Alba24, care publică fotografia unei femei care face plajă într-un cimitir din Alba Iulia.

În poza trimisă redacției de o cititoare a publicației, se poate observa cum o femeie și-a întins pătura chiar pe piatra unui mormânt, și-a acoperit capul, după care s-a apucat liniștită să citească, sub razele soarelui.

”Așa se stă ziua la prânz în cimitir, la plaja. În zona Ampoi III, la cimitirul Chip” a transmis cititoarea publicației locale.

Cimitirul este al doilea ca mărime din oraș, fiind amplasat aproape de un cartier de locuințe.

Concluzia ar fi că mare e grădina lui Dumnezeu, și multe sunt găurile din gardul…cimitirului!