Sportul în general (şi fotbalul în special) face casă bună cu orice alt domeniu de activitate. Bunăoară avem un preşe-dinte jucător, avem parlamentari, primari (şi lista poate continua) care au cochetat cu “sportul-rege” de-a lungul timpului. De aceea nu vi se pare firesc ca un fost fotbalist să se priceapă la… sculptură, pictură, design şi alte asemenea care ţin de “artă”?! Ei bine pe Stan Ocea (66 de ani) l-am descoperit întâmplător, în incinta Stadionului din Port. I-a plăcut fotbalul de mic. A activat ca portar pentru CFR Cluj, Jiul Petroşani, Politehnica Iaşi, Dunărea Giurgiu, Brăila, Tulcea sau Dinamo Slatina, încheindu-şi cariera fotbalistică în 1982. După aceea s-a dedicat în totalitate artelor plastice.

“Mi-a plăcut să sculptez şi să schiţez de când mă ştiu. Însă întotdeauna lucrul ăsta a fost pe locul II, după fotbal” declară Stan Ocea, cu o oarecare undă de regret.

Să îl refuzi pe Corneliu Baba nu pare deloc ceva firesc. “Bănuiesc că ai auzit de

Corneliu Baba” – mă încearcă bătrânul – Maestrul se interesa de mine şi încerca să mă determine să urmez o şcoală de profil. Îmi spunea că sunt foarte ta-lentat. Acum parcă îmi pare rău. Însă şi fotbalul mi-a adus destule satisfacţii” se confesează în continuare Stan Ocea.

În aproximativ o săptămână (după spusele sale), “artistul” (care locuieşte actualmente în Bucureşti) a realizat o statuie înfăţişându-l pe Mircea cel Bătrân, pe care a “postat-o” la intrarea în Stadionul din Port.

“L-am făcut din praf de piatră şi ciment alb. Are şi armătură pe dinăuntru, este foarte greu” declară Stan Ocea. Şi se pare că nu se va opri aici. A fost “contactat” de municipalitate pentru a realiza “o scenă istorică”: Mircea cel Bătrân pe un soclu, cu Baiazid prăbuşit la picioarele sale şi scene din bătălia de la Rovine în basorelief. Pentru a-şi întări spusele, îmi prezintă şi o schiţă, lucrată cu migală, în creion.

“Cei de la Muzeul din Giurgiu au rămas uimiţi când au văzut claritatea detaliilor” se “laudă” Stan Ocea.

Se pare că statuia lui Mircea va fi amplasată în zona Cetăţii. Aşa cum promitea în urmă nu cu mult timp primarul Lucian Iliescu, una dintre priorităţile sale şi ale Muzeului Judeţean “Teohari Antonescu” va fi acela de “reabilitare” a “zonelor istorice” ale Giurgiului precum Cetatea, situl arheologic de la Malu Roşu şi ceea ce a mai rămas din “zidul Tabiei”. Rămâne de văzut dacă Primăria va putea duce proiectul până la capăt, dat fiind contextul actual, al crizei financiar-economice. De asemenea rămâne de văzut şi cum va fi gândit acest lucru.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here