(Comunicat IGPR)

Anul acesta ,   în localitatea Tândava, județul Giurgiu, la sediul unui Centru pilot de incluziune socială, în prezența polițiștilor, a avut loc, un eveniment cu totul emoționant. DUPĂ 24 ANI (!), o bătrână  rși-a regăsit fiul   dispărut în urmă cu 24 de ani!

Stabilită în București, mama băiatului dispărut,  în vârstă de 70 de ani, a mărturisit că nu credea că va mai apuca ziua când își va regăsi fiul și-și va reuni familia. În urmă cu câteva luni, un tânăr în vârstă de 34 de ani, care timp de 24 de ani a trăit în diferite case de copiii sau centre de integrare și terapie ocupațională, din județul Giurgiu, a fost selectat să facă parte dintr-un program de incluziune socială și transferat la un Centru pilot (Casă din Comunitate), coordonat de Asociația nonguvernamentală Pro Act Suport. Din discuțiile purtate, timp de căteva săptămâni, cu psihologul Centrului a rezultat faptul că tânărul deținea anumite informații cu privire la familia sa, își amintea numele său de familie, al mamei sale și alte lucruri legate de locul unde a copilărit.

Povestea lui Florin începe în anul 1990, pe când avea doar 10 ani și a fost declarat dispărut. Acesta a fugit de la școala tip internat unde învăța, s-a urcat într-un tren și a ajuns în județul Giurgiu. Timp de câteva ore bune copilul a rătăcit pe străzi până când a ajuns într-o pădure, unde a fost găsit de un polițist și condus la sediul poliției din localitate.

La momentul acela copilul se exprima cu dificulate, nu a putut să spună de unde este și nici numele său complet, asfel încât acesta a fost internat într-o casă de copii unde i s-a atribuit o nouă identitate și o vârstă aproximativă.

Timp de 24 de ani, Florin a trăit departe de mama sa, de frații săi, de prieteni, de casă. A fost în grija unor instituții de ocrotire a copiilor în județul Giurgiu. Mi-era dor de mama și de frații mei, abia așteptam să văd cum arată mama mea, dacă este frumoasă, voiam să o vad pe sora mea dragă, pe fratele mai mare. Știu că aveam și un frate mai mic, care a murit într-un accident. Îmi era foarte dor de ei toți’.

Informațiile privind identitatea reală a bărbatului au fost transmise polițiștiilor din cadrul Serviciul Urmăriri — Direcția de Investigații Criminale I.G.P.R., care au demarat căutările, efectuând activitățile procedurale în astfel de cazuri. În urma căutărilor polițiștilor, cu privire la rudele copilului dispărut, a rezultat că numele de familie corespunde cu cel al unei femei care în urmă cu 24 de ani a sesizat dispariția fiului său, pe nume Florin, în vârstă de aproximativ 10 ani.

Totodată, în urma prelucrării probelor tip ADN și comparării profilelor genetice ale tânărului și rudelor, de către Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., la data de 4 decembrie, s-a stabilit că băiatul dispărut în anul 1990 este aceeași persoană cu tânărul aflat, astăzi, în centrul pilot de incluziune socială.

Întâlnirea dintre cei trei a fost una impresionantă, fără prea multe cuvinte, cu îmbrățișări timide, dar pornite din suflet. Au fost lacrimi de bucurie și  mulțumire în ochii tânărului, care și-a revăzut mama, sora, familia pierdută în urmă cu 24 de ani. Maria, sora lui Florin ne-a mărturisit la fel de emoționată , ținându-și de mână fratele, parcă de teama de a nu-l mai pierde o dată, că: este cea mai fericită zi din viața ei!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here