Asociaţia Culturală ‘Teocta’ din Bucureşti doreşte să reînfiinţeze Ansamblul Folcloric de cântece şi dansuri populare ‘Doina Dunării’ care a funcţionat vreme de mai mulţi ani în judeţul Giurgiu şi care a fost desfiinţat din cauza crizei economice. Municipiul Giurgiu este la această dată singurul oraş, reşedinţă de judeţ din ţară, fără un ansamblu folcloric profesionist.

”Poate părea puţin curios interesul nostru de a sprijini reînfiinţarea acestui ansamblu folcloric, dar, eu, în calitate de muzician, am activat vreme de zece ani în cadrul orchestrei de suflători ‘Valahia’ din cadrul Centrului Cultural Local Giurgiu” declara prof. Flroin Ciofică, reprezentantul Asociaţiei Culturale “Teocta”. Acesta mai spunea că a avut dese colaborări cu ansamblul folcloric ‘Doina Dunării’ şi că a fost afectat când a aflat că ansamblul a fost desfiinţat. “ De aceea m-am gândit să dau o mână de ajutor la reînfiinţarea acestuia’, a mai spus miercuri reprezentantul Asociaţiei Culturale. În baza unei solicitări venite din partea acestei asociaţii, Consiliul Judeţean Giurgiu a fost de acord cu oferirea unui sprijin financiar în valoare de 140.000 de lei/ anual pentru reînfiinţarea ansamblului folkloric, ansamblu care va avea în componenţă opt perechi de dansatori.

Organizaţia culturală “Teocta” îşi doreşte să organizeze cât mai repede spectacole în mediul rural din zona folclorică Vlaşca, urmând să acceseze fonduri europene pentru viitoarele reprezentări la nivel naţional şi internaţional, sperând să reuşească a păstra frumoasele tradiţii culturale din zona folclorică Vlaşca, aferentă judeţului Giurgiu.

Agerpres pentru JGR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here