Vara se apropie de sfârşit şi, odată cu ea, şi sezonul vacanţelor, astfel că, încet, încet, instituţiile de stat revin la activitatea normală, care, în ultimele luni, a fost mult diminuată, sau, în unele cazuri, chiar sistată. Aşa se întâmplă şi la Teatrul Tudor Vianu, unde, după vacanţă, au reînceput pregătirile pentru noi întâlniri cu publicul giurgiuvean. Acum, la Teatru se repetă pentru stagiunea de toamnă, care va debuta cu o nouă premieră, tot românească, directorul Mircea M. Ionescu respectându-şi, astfel, promisisunea de a face din Giurgiu o „cetate a dramaturgiei româneşti”. De data acesta, va fi pusă în scenă a adptare după o piesă a lui Ion Băieşu, o piesă mai puţin cunoscută – „Vederea” – care se va juca sub titlul „Nunta”. Noua premieră reuneşte o echipă care, în linii mari, nu este la prima colaborare cu teatrul giurgiuvean, echipă ce va „evolua” sub bagheta regizorală a tânărului Dan Tudor. Este vorba despre Adriana Trandafir, Eugen Cristea, Graţiela Teoharie, Andrei Duban şi giurgiuveanl Vasile Toma. O parte dintre membrii acestei echipe, alături de directorul Mircea M. Ionescu, s-au întâlnit luni cu jurnaliştii locali, cărora le-au dezvăluit câteva din „secretele” premierei programate pentru data de 14 septembrie. Aşa am aflat, de la regizorul Dan Tudor, că piesa are „un subiect incitant, mediatizat şi extrem de actual: pregătirea unei nunţi şi surprizele apărute în acest proces. Ideea acestei adaptări mi-a venit de la o nuntă reală şi cei doi protagonişti ai nunţii respective sunt chiar doi din actorii ce vor juca în această piesă: Graţiela Teohari şi Andrei Duban. Ştiind că „Vederea” nu a avut niciodată vreo premieră naţională, am decis să îi adaug câteva pasaje din alte piese ale lui Ion Băieşu şi aşa s-a „născut” „Nunta”. În linii mari, piesa vorbeşte despre nişte oameni amărâţi, care vor să facă nuntă şi sunt în stare de absolut orice pentru asta. Când, cu mari eforturi şi sacrificii, totul era pregătit, viitorul mire suferă un accident şi orbeşte, iar părinţii fetei decid că fiica lor nu ar avea niciun viitor lângă în soţ orb şi fără bani… Dar arvuna la restaurant fusese deja plătită, banii fuseseră cheltuiţi aşa că nunta trebuia să aibă loc, cu orice preţ…

Şi atunci, părinţii şi-au amintit că, în liceu, profesorul de geografie – un bătrân – făcuse o adevărată pasiune pentru fata lor şi decid să îl caute şi să-i propună să se căsătorească cu fata… De aici, apare o mulţime de situaţii inedite, pe care, însă, nu le vom dezvălui acum, lăsându-vă să descoperiţi singuri savoarea acestei comedii… Una peste alta, este o piesă de o actualitate incredibilă, cu care sunt convins că vom participa la festivaluri de gen”, spune regizorul Dan Tudor. Atât el, cât şi actorii piesei, spun că se bucură că revin la Giurgiu, chiar dacă aici, la teatru, există colegi care îi privesc ca pe nişte rivali, concurenţi veniţi să le ia „pâinea de la gură”. „Venim aici cu drag şi o facem pentru prietenia ce ne leagă de acest om extraordinar, Mircea M. Ionescu, un om care, în ciuda tuturor dificultăţilor cu care se confruntă, se încăpăţânează, totuşi, să meargă mai departe… Îl vom sprijini în continuare, însă, atunci când va decide să renunţe, vom renunţa şi noi la colaborarea cu Giurgiu”, a mai declarat regizorul Dan Tudor. La fel de entuziaşti s-au arătat şi actorii din „Nunta”, cu toţii find convinşi că piesa va fi „gustată” de publicul giurgiuvean, care este aşteptat la premieră miercuri, 14 septembrie. „Nunta” va fi urmată de alte două premiere – una pentru copii: „Micul circ”, pe 15 septembrie – şi „Ultima dragoste a lui Don Juan”, avându-i ca protagonişti pe Vasile Toma şi Aura Călăraşu.

CM

2 COMENTARII

  1. ”chiar dacă aici, la teatru, există colegi care îi privesc ca pe nişte rivali, concurenţi veniţi să le ia „pâinea de la gură”. „Venim aici cu drag şi o facem pentru prietenia ce ne leagă de acest om extraordinar, Mircea M. Ionescu”mai, „tinere,”dan tudor ,nu iti este rusine sa te comporti ca o cata?teatrul asta nu mai are actori asa ca ce tot indrugi?iar la giurgiu stai pe bani ca daca nu iti iese suma nu te mai gandesti la nici o prietenie.vai,daca pleaca mmi pleci si tu ,ce pierdere.oare o sa mai traiasca teatrul fara voi?

  2. De aici, apare o mulţime de situaţii inedite… Păi, ce să mai … apare inedit, daca ne-ai povestit cam tot, ca la clasa a II-a?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here