Astăzi se împlinește exact o săptămână de când procurorii DNA au făcut percheziţii la fostul şef al SIE Cătălin Harnagea şi la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, în dosarul Microsoft.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, într-un comunicat, că procurorii fac 56 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la sedii de firme şi de fundaţii, dar şi la locuinţele unor persoane, în dosarul achiziţiilor din IT, în care se fac cercetări pentru corupţie în legătură cu încheierea unor contracte de licenţiere IT, dar şi cu sistemul de securizare a frontierelor, contractul EADS. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre locuinţele percheziţionate au fost cele ale fostului şef al SIE, Cătălin Harnagea şi ale oamenilor de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru. În acest dosar, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău. Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.

Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel „şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate”. Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft. În 3 octombrie, preşedintele Traian Băsescu a avizat începerea urmăririi penale faţă de foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu în dosarul Microsoft. Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat  la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că în dosarul Microsoft vor mai apărea surprize, inclusiv persoane. Şeful statului a negat că în dosarul Microsoft s-au primit dosare de la FBI.Cea mai complexă informaţie am avut-o în 2009, legată de o posibilă fraudare, şi acea informaţie, într-o manieră mult mai în detaliu, a fost transmisă DNA şi de acolo a început uşor, uşor”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, precizând că informarea a venit de la serviciile româneşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here