127 de cazuri confirmate la Giurgiu au fost raportate, cu puțin timp în urmă, de Prefectura Giurgiu. Alte 43 de persoane subt considerate cazuri vindecate și externate, in timp ce în carantină instituționalizată se află 90 de persoane, iar în autoizolare la domiciliu – 276 de persoane.

Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. 

În ultimele 24 de ore, 58 de persoane au primit aprobarea de a părăsi regimul de autoizolare și 12 persoane pe cel de carantinare.

Până în prezent, au fost efectuate 859 de teste COVID-19, dintre care 14 în ultimele 24 de ore.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de poliție (196  de polițiști), jandarmerie (82 de jandarmi), militari (14) și poliția locală (20 de polițiști locali), în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19:

  • verificarea unui număr de 224 de persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare, inclusiv a persoanelor care locuiesc în aceeași locație cu acestea;
  • verificarea a 27 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență;
  • legitimarea a 1.602 persoane și verificarea a 705 autoturisme.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, în valoare de 511.900 de lei, fără a fi înregistrate dosare penale în contextul epidemiei COVID – 19.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19:

  • 49 de jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 26 de jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • 7 jandarmi la centrele de carantină;
  • 1 acțiune blitz cu 6 jandarmi – în cooperare cu I.P.J. Giurgiu;
  • sancțiuni aplicate: 36;
  • valoare sancțiuni: 86.200 de lei;
  • persoane verificate la domiciliu: 103;
  • materiale de informare distribuite: 9 flyere.

    De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 12 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19.

    Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au efectuat 3 misiuni de transport către unități spitalicești sau către spațiile de carantină.

    Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.