politie-rutieraRomânia va face parte dintr-un sistem informatic european, care dă acces imediat poliţiştilor străini la o bază de date unde pot identifica orice şofer român.

Dacă greşiţi în trafic şi camerele de supraveghere v-au observat, amenda ajunge la domiciul dvs şi nu numai. Oamenii legii sunt obligaţi să verifice numărul de înmatriculare, să ceară informaţii despre cel care era la volan şi apoi să dea amenda. În cazul străinilor, era şi mai multă muncă, iar formalităţile puteau să dureze şi câteva luni de zile. Noua ordonanţă simplifică lucrurile.

„În situaţia în care un cetăţean român se află pe teritoriul unui stat membru al UE şi comite o contravenţie, se oferă posibilitatea autorităţilor acelui stat să facă cercetări în baza de date din România. ea cuprinde date referitoare la istoricul maşinii, dar şi date despre proprietarul acesteia”, explică Mihai Enache, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Aceleaşi drepturi le vor avea şi autorităţile române. Agenţii îi vor găsi mult mai uşor pe şoferii străini care încalcă legea la noi în ţară. Anul trecut, 150.000 au fost amendaţi. Cei mai mulţi au depăşit viteza legală şi nu au respectat indicatoarele rutiere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here