Vineri, 26 mai, în conferinţa de presă a Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal Giurgiu, candidatul acestei formaţiuni politice la alegerile  europarlamentare din 7 iunie, Ionel Muscalu, s-a referit la campania electorală pe care o fac reprezentanţii PSD şi PD-L. Săptămâna trecută fiind prezent în comuna Stăneşti, Ionel Muscalu a asistat la o scenă nu tocmai plăcută în care pesediştii descărcau din maşini haine second-hand, cumpărate la preţuri de nimic, împărţindu-le ,,la acelaşi preţ”, alegătorilor. ,,Respectul pe care îl are PSD-ul faţă de cetăţenii de la sate se vede, iar dorinţa acestora de a ne păstra ca nişte cetăţeni second-hand este aceeaşi pe care a avut-o întotdeauna. Acest lucru relevă faptul că acest partid nu şi-a schimbat nici obiceiurile, nici metehnele şi nici tradiţia.
Acest nou baron regional, Marian Vanghelie, şi-a afişat cu ostentaţie cele peste 1.200 de fotografii în postere bine reuşite, se adresează giurgiuvenilor la fel ca şi bucureştenilor din sectorul 5. Vanghelie, stăpân peste cei mai săraci cetăţeni din Bucureşti, doreşte acum să transforme românii în cei mai săraci cetăţeni ai Europei!”, a declarat Ionel Muscalu. Acesta a mai adus în discuţie şi o informaţie pe care o deţine, potrivit căreia nou numiţii directori ai instituţiilor deconcentrate care fac parte din PD-L, trebuie să strângă un număr destul de mare de voturi pentru candidaţii partidului, dacă vor să rămână în funcţii. ,,Fiecare director de instituţie a fost chemat de PD-L, i s-a dat pe fiecare secţie de votare un număr de voturi pe care trebuie să le strângă la alegeri. În funcţie de rezultatul din 7 iunie, vor rămâne în funcţii cei care vor reuşi să strângă cele mai multe voturi. Consider că această politizare pe care Guvernul Emil Boc a făcut-o în doar 48 de ore cât se poate de reală, are un singur scop şi anume acela de a ajunge la resursele financiare ale ţării. Le transmit contracandidaţilor noştri că vom fi cu ochii pe ei pe 7 iunie şi că vom spune ţării întregi ce se întâmplă la Giurgiu!”, a conschis li-beralul Ionel Muscalu.
Cristiana MACARIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here