Conform unui ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, începând cu data de 21 iulie 2011, la comanda I.J.J. Giurgiu a fost împuternicit în funcţia de inspector-şef colonelul Tiberiu Demeter.  Precursor al activităţii ce implică ordinea publică, dar şi pionier în înfiinţarea unor Unităţi Speciale, lucruri ce i-au definit pregătirea profesională şi i-au oferit suportul fizic şi moral necesar îndeplinirii cu succes a oricăror  misiuni, colonel Tiberiu Demeter consideră numirea sa la conducerea  I.J.J. Giurgiu  o provocare personală  dar şi un resort spre performanţă pentru jandarmii din subordinea sa.

Cofondator al Unităţilor Speciale de Intervenţie, dar şi titular a numeroase funcţii de conducere în cadrul Ministerului de Interne, ca poliţist dar şi ca jandarm, colonel Tiberiu Demeter a acceptat să acorde primul interviu în calitate de inspector-sef cu gândul de a împărtăşi din priorităţile sale opiniei publice.

Reporter: Vă urăm bun venit la Giurgiu şi totodată avem curiozitatea de a vă întreba dacă aţi mai avut de-a face cu aceste locuri?

Col. Tiberiu Demeter: Nu am avut nimic în comun cu judeţul Giurgiu până acum, dar, ca militar, sunt mereu la dispoziţia ordinelor şi îmi fac datoria acolo unde sunt trimis şi, dacă se poate, să  îmi las amprenta  pe activitatea din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

Rep.: Raportat la pregătirea şi experienţa dvs. anterioară în cadrul trupelor speciale, se va reflecta acest aspect în atitudinea şi pregătirea jandarmilor giurgiuveni în misiunile pe care le au de îndeplinit?

T.D.: Cu siguranţă! Jandarmii giurgiuveni trebuie să fie întotdeauna pregătiţi să îndeplinească orice misiune la cele mai înalte standarde de pregătire.  Pentru a reuşi acest lucru, vor îmbina executarea misiunilor cu orele intense de pregătire specifică pentru a atinge acel nivel mulţumitor cu care să poată îndeplini orice misiune întocmai şi la timp.  În cadrul IJJ Giurgiu vor participa la menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice doar militarii cei mai pregătiţi şi care pot răspunde prezent la orice apel cu responsabilitate şi profesionalism.

Rep.: Odată cu lărgirea ariei de acţiune prin înfiinţarea posturilor de jandarmi în localităţile Bolintin Vale, Mihăileşti şi Clejani, care va fi direcţia de acţiune în contextul intensificării misiunilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice?

T.D.: Conform Legii 550/2004, cele mai multe misiuni executate de  jandarmi sunt misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice cu ocazia unor manifestări cu public numeros, dar ei au şi atribuţii şi executare unor misiuni de menţinere a ordinii publice, atât independent cât şi în cooperare cu Poliţia.  Dincolo de constatarea de către jandarmi a faptelor de natură contravenţională şi a infracţiunilor, ne concentrăm pe activitatea de prevenire, pentru ca, pe lângă intervenţia cu mijloace specifice a jandarmilor pentru a diminua efectele unor încălcări ale legii, simpla prezenţă a acestora în strada, printre cetăţeni,  trebuie  să descurajeze infractorii.

Rep.: În contextul activităţii integrate cu Poliţia, cum vedeţi aceasta colaborare între jandarmi, ca  militari, şi poliţiştii ca  funcţionari cu statut special?

T.D.:  Am colaborat foarte bine şi ne-am completat în activitatea noastră cu profesionalism, iar la nivel de comandă au fost concepute planuri de acţiune comune pe termen lung, aceasta asigurând o coeziune a acţiunilor şi o responsabilizare pe măsura.  Totuşi punem accent şi pe activitatea desfăşurată în cadrul patrulelor independente, mai ales în zona rurală, acolo unde se întâlnesc probleme speciale care pot transforma în cel mai scurt timp o acţiune de menţinere a ordinii publice într-una de restabilire.

Rep.: Care sunt calităţile indispensabile  ale jandarmilor în opinia dvs.?

T.D.: Loialitate şi corectitudine în orice situaţie în care intervin, fără discriminări şi cu cea mai mare solicitudine, să aplice legea în spiritul şi litera ei, să fie un model în societate şi un sprijin permanent pentru toţi cetăţenii.

Rep.:  Cum veţi gestiona relaţia cu presa?

T.D.: Legătura cu presa, şi implicit cu societatea civilă este foarte importantă pentru noi.  Este de datoria noastră să informăm corect, prin intermediul presei, opinia publică, motiv pentru care vom avea întâlniri trimestriale cu ziariştii prin conferinţe de presă sau briefinguri, iar ofiţerul de relaţii publice va informa săptămânal despre activitatea jandarmilor din cadrul IJJ Giurgiu.

Ion ION

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here