La doar o lună de când a fost dat în folosinţă, noul punct de colectare a taxelor şi impozitelor locale, înfiinţat în incinta sediului Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, şi-a demonstrat, deja, utilitatea. După cum preciza directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite locale Giurgiu, Vasile Stan, se încasează, zilnic, la acest nou punct de colectare, peste zece mii de lei. „Acest punct de încasare şi-a arătat eficienţa încă din prima zi, iar deschiderea lui vine în sprijinul locuitorilor din zona Oinac – Tineretului, oamenii nemaifiind nevoiţi să facă drumuri tocmai în celălalt capăt al oraşului. Numai în cazuri deosebite, când contribuabilii au anumite nelămuriri, este necesară adresarea la sediul central”, ne preciza Vasile Stan.

Comparativ cu anul trecut, la persoane fizice nivelul încasărilor a crescut la aproape 102 % (anul trecut, în primele zece luni se încasaseră circa 38 de miliarde de lei vechi, în timp ce anul acesta s-au depăşit 39 de miliarde de lei vechi). În schimb, aproape 600 de mii de lei este suma care trebuie recuperată de la societăţile comerciale din municipiu, restanţele firmelor rămânând neachitate în cele mai multe dintre cazuri de mai bine de opt ani.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here