Co-președintele noului PNL, Alina Gorghiu, i-a avertizat pe primarii care au beneficiat de ordonanța Dragnea, și au trecut la al partid, că își vor pierde mandatele.

Curtea Constituțională (CC) a decis în decembrie că Ordonanța de Guvern nr. 55/2014 este neconstituțională. Aceasta a oferit aleșilor locali o perioadă de 45 de zile în care puteau alege să treacă la alt partid. Măsura a fost gândită de președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, fiind adoptată cu câteva luni înainte de scrutinul pentru prezidențiale din noiembrie. Cei mai mulți traseiști au ajuns la PSD.

„Primarii care au trecut la un alt partid beneficiind de prevederile ordonanței lui Dragnea, își pierd mandatele. Trebuie să găsim o soluție pentru a clarifica aspectele sesizate de Curtea Constituțională”, a afirmat președintele PNL, Alina Gorghiu, potrivit B1Tv. La rândul său, Liviu Dragnea a anunțat , imediat după decizia CC , că traseiștii nu trebuie să își facă nicio grijă, neexistând niciun risc ca aceștia să-și piardă mandatul.

Rămâne ca Parlamentul să decidă soarta aleșilor locali. ”Asta a fost lege de admitere a ordonanţei (a OUG 55, n.r.) şi acum trebuie să dea o lege de respingere a ordonaţei şi în Constituţie la articolul 115 alineatul 8 scrie că în cazul respingerii ordonaţelor Parlamentul va scrie ce se întâmplă cu efectele care s-au produs. Da?! Deci, ei au făcut-o, ei să o dreagă”, a afirmat Augustin Zegrean, președintele CC, citat de MEDIAFAX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here