Polițiștii specializați în investigarea fraudelor au desfășurat joi dimineață opt percheziții domiciliare în Capitală și în județele Vrancea, Ilfov și Giurgiu. Acțiunea a vizat destructurarea unei grupări infracționale specializată în fraude intracomunitare, evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al IGPR remis AGERPRES, zece persoane bănuite de implicare în activitatea infracțională vor fi conduse pentru audieri la sediul IPJ Vrancea și la unitatea de parchet competentă, perchezițiile efectuându-se într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.  Prejudiciul creat bugetului de stat este de aproximativ 1.000.000 de lei, reprezentând sustragerea TVA și impozitul pe profit.

Sursa citată precizează că membrii grupării, cetățeni români, sirieni și sudanezi, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor. Pentru identificarea cetățenilor străini, polițiștii au beneficiat de suportul specialiștilor Oficiului Român pentru Imigrări.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii specializați în investigarea fraudelor, în colaborare cu specialiști ai ANAF — DGAF și Inspecției Fiscale (monitorizare permanentă a livrărilor intracomunitare), a rezultat că membrii grupării, în perioada octombrie 2012 — iunie 2014, ar fi înregistrat în evidențele contabile a două firme românești livrări intracomunitare fictive către șase societăți comerciale din Bulgaria, înființate și controlate de aceeași grupare.  De asemenea, ar fi interpus în lanțul comercial pentru mascarea adevăratei proveniențe a mărfurilor opt societăți tip „fantomă”.

La acțiune participă și luptătorii Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vrancea și Poliției Sectorului 2 București. Acțiunea beneficiază de suportul informativ al DIPI. (Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here