14-vama-giurgiu-gm-m5545-465x390Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că, din data de 01.02.2017, au intrat în vigoare noi modificări la legea circulaţiei pe drumurile publice pe teritoriul statului vecin.

Conform modificărilor legislative, conducătorii mijloacelor de transport care intră în Bulgaria îşi pot continua călătoria pe teritoriul statului vecin numai după ce efectuează plata taxei pentru drumuri, conform categoriei din care atovehiculul face parte, doar de la unitatea specială din cadrul Agenţiei Vamale a R. Bulgaria.

Ghişeele de plata a taxei au fost amplasate imediat dupa efectuarea controlului de frontiera pentru intrarea pe teritoriul statului bulgar.

Autorităţile bulgare au informat ca plata taxei de drum se poate efectua doar cu un card bancar pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 t, iar la autoturisme se poate efectua plata în euro, leva sau cu un  card bancar.

Până în momentul de faţă, pe sensul de intrare în ţară, Agenţia Vamală Bulgară a înfiinţat pentru plata taxei de drumuri următoarele unităţi:

– P.T.F. Vidin/Calafat – o unitate;

– P.T.F. Ruse/Giurgiu– două unităţi;

– P.T.F. Silistra/Ostrov– o unitate;

– P.T.F. Kardam/ Negru Vodă– o unitate;

– P.T.F. Duran Kulak/ Vama Veche – o unitate.

Având în vedere aspectele prezentate, vă informăm că Poliţia de Frontieră ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare si a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru fluidizarea traficului, fiind suplimentat personalul aflat la controlul de frontiera şi fiind utilizate la maxim infrastructura punctelor de frontiera si artele disponibile pentru efectuarea controlului la ieşirea din ţară.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here