Printre măsurile prevăzute de Legea asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă se numără şi o serie de drepturi de care se bucură angajatorii care încadrează absolvenţi, aceştia putând beneficia de subvenţii. Potrivit directorului AJOFM Giurgiu, Camelia Toma, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, o sumă care se stabileşte în funcţie de nivelul studiilor absolvite (ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; învăţământ superior).

De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, o sumă care se stabileşte în funcţie de nivelul studiilor absolvite, pe o perioadă de 18 luni. „Angajatorii care încadrează absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ şi beneficiază de subvenţionarea locului de muncă pentru aceştia, sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale absolventilor cel puţin 3 ani de la data încheierii. Angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenţii încadraţi cel puţin 3 ani primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane şi virate conform legii.

Acest ajutor poate fi acordat pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data îndeplinirii obligaţiei de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 3 ani şi se virează, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale, prin plata acestei sume, în termen de 90 de zile de la data aprobării cererii”, spune Camelia Toma. Aceasta mai precizează că prin contribuţii sociale datorate de angajatori se înţelege contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate şi contribuţia de asigurări pentru şomaj.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here