Președintele PDL Giurgiu, Gheorghe Ștefan, totodată copreședinte al Alianței Creștin – Liberale (ACL), a declarat vineri, 26 sepembrie, în cadrul unei conferințe comune de presă, că la nivel central și local ACL acceptă decizia Agenției Naționale de Integritate (ANI) care l-a declarat incompatibil pe Klaus Iohannis. ”Acceptăm decizia și ne dorim ca marți, 30 septembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) să judece corect acest proces, așa cum s-a întâmplat și la Alba Iulia când s-a judecat corect acest dosar iar decizia dată a fost favorabilă președintelui PNL. Bănuiesc, a  mai declarat Gheorghe Ștefan, că și la ÎCCJ din România Codul Civil și Codul Penal sunt la fel, pentru că la Alba Iulia s-a dat câștig de cauză lui Klaus Iohannis, candidatul nostru la prezidențiale fiind susținut de acum și de către Clubul PNȚCD”.

Copreședintele ACL Giurgiu, a precizat că Iohannis s-a întâlnit recent cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, care s-a arătat îngrijorat față de prevederile OUG nr.55/2014.  Reprezentantul Ambasadei SUA a menționat  în cadrul acelei întâlniri că nu era momentul prielnic să apară o astfel de lege întrucât ea încalcă principiul transparenței alegerilor prezidențiale.

Liderul democrat liberalilor giurgiuveni a criticat în termeni duri activitatea lui Horia Georgescu, președintele ANI, precizând că din 2012 și până azi, de când Victor Ponta este premier, această instituție acoperă ilegalitățile premierului social democrat. ANI tace și nu spune nimic față de averea soților Ponta! Premierul și soția sa au declarații de avere separate, și nu în comun cum este legal, de parcă ar fi divorțați! a spus  Gheorghe Ștefan.  (Heliade CĂLIN)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here