Ca urmare a unor declarații făcute astăzi(n.red.- 17 noiembrie), în spațiul public, de unii lideri ai PSD cu privire la asumarea unor responsabilități legate de rezultatul alegerilor, vă facem cunoscut următorul COMUNICAT:

Organizația Județeană Giurgiu a Partidului Social Democrat consideră că orice analiză a rezultatelor obținute în alegerile prezidențiale trebuie făcută cu calm și înțelepciune, pentru a identifica adevăratele probleme care au dus la pierderea alegerilor și nu pentru a găsi pretexte de vendete personale. Orice atacuri publice sunt contraproductive și nu vor fi decât în favoarea adversarilor noștri politici.

La fiecare dintre cele două tururi de scrutin, Organizația Giurgiu a obținut primul loc pe țară ca voturi pentru Victor Ponta. Dacă în aceste condiții noi am acceptat înfrângerea la nivel național, cu atât mai mult, organizațiile care au avut rezultate sub așteptări și, mai ales, sub posibilitățile lor, ar trebui să-și asume eșecul, să facă o analiză proprie asupra motivelor pentru care nu s-a obținut performanță.

Este necesar ca toți să înțeleagă că avem nevoie de unitate, ca un semnal pentru cei peste cinci milioane de români care au crezut în noi și în Victor Ponta. În aceste condiții, Organizația Giurgiu a PSD își exprimă susținerea pentru tandemul Victor Ponta — Liviu Dragnea la conducerea partidului și face apel la calm și înțelepciune din partea liderilor PSD, deoarece avem de clădit în continuare proiectul de guvernare.

Președintele Organizației PSD Giurgiu

Niculae Bădălău

 

5 COMENTARII

  1. Domnule Badalau aroganta, lichelismul, demagogia, minciuna, nepotismul, ilegalitatile comise acestea sunt de fapt atuurile dvs. Dovada stau dosarele dvs, minciunile spuse de-a lungul timpului, penalele pe care le-ati promovat in functii, oamenii pe care i-ati umilit. Aveti noroc ca faceti politica in satucul asta numit Giurgiu, intr-un oras puternic cu oameni puternici, nici nu ati fi fost inventat.Adevarata Romanie ne-a scapat de dvs.

  2. Sincer, cat ar fi obtinut Psd-ul, fara primarii luati de la liberali?
    Cat ar fi obtinut PSD-ul fara toate aliantele UNPR, PC, UDMR, PLR, PPDD?
    Cat de mare este PSD-UL singur?…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here